8.8 C
Deva
luni, septembrie 16, 2024

Staţiunea Parâng rămâne sub semnul dezastrului cu puţin timp înainte de debutul sezonului de iarnă

Cu puţin timp înainte de deschiderea sezonului de iarnă, mai ales că meteorologii ne avertizează că vin ninsorile, Staţiunea Parâng arată ca după bombardament. Tranşee săpate parcă de râme imense împânzesc muntele, acolo pe unde cabanierii şi-au tras conductele de apă, iar Pârtia B, mândria Parângului, e plină de bolovani.

parang1După ce sezonul trecut a fost un adevărat dezastru, turiştii fiind extrem de puţini, nici sezonul de schi care urmează nu se anunţă mai bun pentru Parâng. Pentru Revelion, cabanele sunt goale, după cum ne-au mărturisit chiar unii proprietari, şi asta în timp ce

în Straja, la doar câteva zeci de kilometri depărtare, cu greu mai găseşti un loc pentru noaptea dintre ani. Reamintim că în ambele staţiuni se implementează, teoretic cel puţin, proiecte de dezvoltare a domeniului schiabil. Dar, în timp ce în Straja s-a început cu construcţia unei moderne telegondole pentru accesul turiştilor, în Parâng a rămas acelaşi vechi telescaun. La fel, în Straja teleschiurile sunt administrate unitar, în timp ce în Parâng sunt „fărâmiţate” ca proprietate, iar anul trecut au fost mai mult nefuncţionale.

Amenzi pentru cei care şi-au asigurat apa la cabane

 

Iar pentru viitorul sezon de iarnă, care se apropie cu paşi repezi, lucrurile sunt şi mai rele. O parte a cabanierilor a decis să-şi introducă singuri conducte de apă, pentru a nu mai rămâne pe sec, cum s-a întâmplat la începutul acestui an, după ce racordul pe care îl foloseau a fost închis. Iar dacă o parte a problemei s-a rezolvat, adică cea a apei potabile, municipalitatea le pregăteşte acestora o surpriză deloc plăcută: sancţiuni usturătoare. Şi asta pentru că în staţiune au apărut „tranşee” săpate parcă de râme imense. „Cei care şi-au tras apa şi au săpat pe domeniul public vor fi amendaţi, pentru că nu au avut autorizaţie de săpare de la Primărie”, a  explicat Nicu Taşcă, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Petroşani.

Pârtii în suferinţă

Dar dacă săpăturile ar fi singura problemă, lucrurile ar fi, parcă, mai uşoare. Parângul suferă, însă, şi la capitolul infrastructură, iar cei care au vizitat staţiunea zilele acestea nu au putut să nu remarce bolovanii de pe Pârtia B, mândria Parângului. Potrivit datelor oficiale ale Autorităţii Naţionale pentru Turism, în parâng se află 6 pârtii de schi omologate, dar anul trecut acestea au reprezentat o mare dezamăgire pentru cei care au urcat la munte pentru că ori nu au fost bătute corespunzător, ori teleschiurile nu funcţionau. Edilii dau însă asigurări că, până va ninge, pârtiile vor fi curăţate. „ De pe pârtia B au fost deja strânşi bolovanii mai mari şi urmează să se mai strângă până la debutul sezonului. Sunt oameni care se ocupă de strângerea bolovanilor de pe pârtia B, iar pietrele mai mici vor fi acoperite cu zăpadă. Important est să ningă”, a mai spus Nicu Taşcă.

Veşnicul telescaun şi cabanele neomologate

Mai rămâne, însă, o problemă, respectiv a accesului în staţiune. Drumul, aflat deopotrivă în administrarea municipalităţii din Petroşani şi a  Consiliului Judeţean Hunedoara, nu poate asigura legătura cu Staţiunea Parâng decât cel mult până al Cabana Rusu. O telegondolă modernă care să ducă turiştii la munte există doar în proiect, aşa că accesul se face tot cu vechiul telescaun. Mulţi turişti, însă – mai ales cei care vin din alte judeţe ale ţării – preferă Straja sau Vidra, unde telegondolele au fost deja construite, în timp ce la Petroşani proiectul s-a împotmolit după ce Guvernul nu a mai alocat nici un leu pentru continuarea lucrărilor de aici. Iar drumul de la Rusu în Parâng rămâne, deocamdată, tot la faza de proiect. „Anul viitor îl vom introduce din nou în modernizare, însă discutăm acum de bucata din partea de jos. Despre asfaltarea până sus, aş vrea să nu intrăm în acest moment în discuţii, pentru că această bucată ar trebui introdusă într-un proiect mai mare. Nu ştiu dacă nu ar fi fost bine să intre chiar în acelaşi proiect cu staţiunea”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Tiberiu Balint.

Şi poate şi mai grav este că, în timp ce turiştii ocolesc Parângul, mulţi dintre cabanieri preferă să eludeze legea şi practică turismul la negru. Edilii din Petroşani vor să promoveze staţiunea şi pregătesc pliante cu unităţile clasificate care să fie prezentate la Târgul de Turism ce va avea loc peste două săptămâni, la Bucureşti. Sunt, însă, picături într-un ocean de cabane neclasificate, unde turismul se practică în continuare la negru.

În Staţiunea Parâng sunt, conform datelor oficiale, peste 140 de cabane, dar fix 10 au declaratã activitatea de turism.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/