Turiştii care vor luni să ajungă la munte, în Staţiunea Parâng, vor trebui să mai aştepte. Telescaunul, singurul care face legătura între Petroşani şi staţiunea montană, este oprit din cauza unor lucrări la reţelele electrice.
Potrivit reprezentanţilor ENEL, energia electrică în zonă va fi sistată timp de trei ore, între 8.00 şi 10.00, respectiv 15.00 – 16.00. Întreruperea energiei electrice este cauzată de necesitatea efectuării lucrărilor anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice. De asemenea, mai multe cabane vor rămâne fără curent electric, din acelaşi motiv. „Va fi oprită furnizarea energiei electrice în municipiul Petroşani la cabanele din zona Rusu, Hotel Rusu, Telescaun Parâng, Filtre Maleia – EM Livezeni, retranslator CNH, Staţia meteo Parâng, Vila Kristian, Vila Parâng, cabane masiv Parâng, releu Radioteleviziune, Şcoala Sportivă, ANEFS, precum şi la retranslatorul unor posturi de radio şi televiziune locală. Cele mai afectate vor fi cabanele din zona staţiei de urcare telescun Parâng unde restricţia va fi între orele 9 -16”, au precizat reprezentanţii ENEL.