10.6 C
Deva
joi, mai 22, 2025

EXCLUSIV Ultima mărturie a celor doi deveni judecaţi pentru sechestrarea şi violarea unei tinere

prohaskaProcesul celor doi tineri din Deva, acuzaţi că în luna iulie a anului trecut au sechestrat timp de şase ore o femei în vârstă de 28 de ani, pe care au violat-o într-un apartament, s-a încheiat, iar magistraţii vor da sentinţa în acest dosar.

Emanuel Prohaska (22 de ani) şi Daniel Ivan (29 de ani) au avut ultimul cuvânt înainte ca magistraţii să pronunţe sentinţa, în dosarul în care sunt judecaţi pentru viol. Cei doi au declarat că regretă faptele comise şi au cerut pedepse cu suspendarea sau achitare faţă de învinuirile care le-au fost aduse. Cele şapte luni pe care le-au petrecut în închisoare i-au transformat pe tinerii din Deva din buni prieteni în duşmani. A contat şi infracţiunea pe care au comis-o împreună, dar şi mărturiile celor doi în care nu s-au pus de acord asupra a ceea ce s-a întâmplat în ziua de 11 iulie 2013.

Unul deplânge condiţiile din închisoare

Daniel Ivan a declarat că a ajuns în situaţia ingrată după ce a intrat într-un cerc de prieteni în care nu avea ce căuta. Şi-a deplâns soarta, cu lacrimi în ochi. „Am ajuns în cele şapte luni petrecute după gratii să trăiesc ceea ce nu credeam că poate exista, să văd condiţiile inumane din închisori, să stau închis alături de criminali, violatori şi pedofili. Îi uram pe violatori şi nu credeam că o să ajung să fiu numit eu unul dintre ei”, a spus Daniel Ivan.

Celălalt nu recunoaşte violul

Emanuel Prohaska a plâns în faţa instanţei, susţinându-şi nevinovăţia. A declarat că după ce în anii trecuţi a fost deţinut într-o închisoare pentru minori, s-a ferit să mai comită infracţiuni. În ce o priveşte pe victimă, tânărul a declarat că în acea zi în care ea fusese în apartament împreună cu cei doi, el nu ar fi violat-o. Mai mult, el susţine că victima, cu care se cunoştea din adolescenţă, îl ura pentru că a despărţit-o de un alt tânăr, bogat, şi de aceea l-a dat pe mâna Poliţiei. „Este o fire diabolică. Eu nu am întreţinut raporturi sexuale cu ea. S-a aşezat peste mine, în pat, s-a frecat de mine, iar Ivan mă îndemna să îi arăt tatuajele şi tot el m-a numit impotent pentru că îi acordam atenţie”, a spus Prohaska, înainte de a cere instanţei să fie achitat.

Ademenită în locuinţa

Daniel Ivan şi Emanuel Prohaska au fost arestaţi preventiv în 11 iulie 2013, pentru violarea unei tinere de 23 de ani. Agresiunile s-au petrecut într-o garsonieră din Deva. „În jurul orei 16:00, femeia s-a întâlnit cu cei doi bărbaţi, pe care îi cunoştea şi, sub pretextul că o vor angaja, au convins-o să îi însoţească într-o locuinţa din municipiul Deva, unde au întreţinut raporturi sexuale împotriva voinţei acesteia. În jurul orei 22:00, profitând de neatenţia celor doi bărbaţi, femeia a reuşit să fugă din garsonieră”, informau reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. Tânăra le-a relatat poliţiştilor că a scăpat după şase ore în care a fost sechestrată din locuinţa celor doi, doar pentru că aceştia s-au îmbătat şi au pierdut-o de sub supraveghere. Tot ea a precizat că cei doi au încuiat-o în casă, ascunzând cheia, şi i-au cerut să se dezbrace pentru a întreţine relaţii sexuale. Totodată, unul dintre ei ar fi încercat să filmeze scenele de sex, cu camera video ataşată unui laptop.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/