La mijlocul secolului trecut, satul Vadu Dobrii avea peste 200 de locuitori. Acum, doar 10 – 12 oameni, uneori mai puțini – în funcție de cât de grea este iarna – mai rămân aici, după ce primele ninsori abundente acoperă ținutul.
În satul aproape pustiu, omul care se bucură cel mai mult de venirea iernii „adevărate” este Dan Sabău, stăpânul unei haite de câini husky.
„M-am mutat aici, în urmă cu vreo patru ani, din Deva, împreună cu câinii mei Thea și Thor, pentru că am vrut să se bucure de libertatea pe care la oraș, oricât de mult aș fi vrut să le-o ofer nu se compară cu ce am găsit aici. Am renunțat la viața de la oraș, pentru adevărata libertate, pe care am găsit-o aici, în munți”, spune Dan.
Fostul alpinist pasionat de călătorii în natură a cumpărat o casă bătrânescă în Vadu Dobrii, unde s-a mutat pemanent. Până a se stabili în Vadu Dobrii, a vizitat aceste locuri doar în timpul unor călătorii prin munți, adesea făcute cu bicicleta.
Între timp, familia sa de câini s-a transformat într-o adevărată haită, cu șase adulți și cinci pui, aduși pe lume recent. Dan îi ține mica sa gospodărie, pe care nu a mai părăsit-o decât rareori în ultimii ani.
Se gospodărește singur, crește iepuri într-un țarc întins, în semisălbăticie, are o livadă de pruni și meri care, spune el, dă roade bune, uneori coace pâine într-un cuptor vechi din curte, însă cea mai mare parte a timpului îi este ocupată de grija pe care o poartă haitei sale de husky.
Înainte de a veni iarna, drumurile rele de munte sunt cea mai mare problemă a localnicilor. „Am făcut petiții, împreună cu ceilalți oameni din sat, pentru ca măcar unul din drumuri să fie modernizat, ca să se poată circula pe el în orice anotimp”, spune Dan.
Iarna, când omătul se așterne peste sat, Dan își înhamă câinii la sanie și pleacă cu ei prin pădurile cutreierate de sălbăticiuni, pe drumuile care leagă așezarea de celelalte sate din Ținutul Pădurenilor.
Deocamdată, însă, mai are de așteptat ninsorile abundente, deși vremea este cel mai adesea capricioasă în vad.
