- În anii ’50, pe fondul investițiilor în minerit și a migrației spre centrul minier, orașele Petroșani, Petrila, Lupeni și Vulcan s-au extins cu repeziciune, iar mii de apartamente au fost construite în ritm alert pentru familiile noilor angajați la minele de cărbune din sudul județului Hunedoara și ai uzinelor din jurul acestora.
Populația din Valea Jiului aproape s-a triplat până la sfârșitul anilor ’50, față de cea din anii războiului, ajungând la circa 135.000 de locuitori. Cea mai mare parte era formată din români proveniți din alte zone ale Hunedoarei și ale României: din satele din Țara Hațegului și Munții Apuseni (Hunedoara) și din regiunile Banat, Brașov, Cluj, Mureș, Oltenia și Crișana.
În mai puțin 15 ani, populația Lupeniului a ajuns de la 11.000 de locuitori la 32.000 de locuitori, iar cea din Vulcan, de la 5.200 de locuitori la 22.500 de locuitori. Creșteri semnificative au înregistrat și orașele Petroșani și Petrila, iar satele Aninoasa, Uricani, Iscroni și Bănița au fost transformate în localități urbane, astfel că regiunea a atins un grad de urbanizare de peste 90 la sută.
Primele blocuri muncitorești ridicate în văile strâmte ale pârâurilor de munte, la Aninoasa și Uricani au transformat înfățișarea ținutului „patriarhal” al crescătorilor de animale, într-unul animat de forfota uzinelor și a cartierelor înghesuite în preajma lor, pe teritoriul înconjurat de munți.
Impactul pe care l-au avut miile de construcții apărute în anii ’50 în Valea Jiului este vizibil la tot pasul în cele șase orașe miniere din sudul județului Hunedoara (video). Cartiere întregi proiectate cu o arhitectură de inspirație sovietică și-au păstrat aproape nealterată înfățișarea, deși unele dintre vechile lor clădiri nu au supraviețuit trecerii timpului.
- În orașul Uricani locuiesc mai puțin de 7.000 de oameni. Orașul izolat la capătul Drumului Național 66 A de pe valea Jiului de Vest avea trei mine de cărbune. Au fost închise începând din anii ’90, iar odată cu plecarea foștilor mineri, așezarea s-a depopulat tot mai mult.
La poalele Retezatului, primul cartier de blocuri din orașul Uricani, construit la sfârșitul anilor ’50, după modelul cvartalelor din localitățile sovietice redă cel mai bine atmosfera acelei epoci.
Cartierul de blocuri cu două etaje, cu vechi clădiri administrative și magazine, și-a păstrat aproape neschimbată înfățișarea, deși în ultimii ani aleile, unele clădiri și parcurile sale au fost reabilitate. În fața unuia dintre blocuri, se înalță – acum degradată și scorojită – statuia a doi mineri fruntași, veche de peste șase decenii.
„Este cel mai frumos monument din orașul Uricani, pentru că ne amintește de vremurile în care orașul era plin de viață, iar mii de oameni lucrau aici”, spune Dan Lazăr, unul dintre foștii mineri din Uricani.
- Șiruri de blocuri, ridicate în diferite epoci, unele vechi de peste 130 de ani, dar cele mai multe din primele decenii de comunism formează cartierele orașului Aninoasa și el unul dintre cele mai depopulate din România.
Plecarea oamenilor după închiderea minei de cărbune în anii 2000 și lipsa investițiilor a făcut ca vechile colonii ale orașului minier să fie puțin afectate de schimbări. În centrul orașului s-au păstrat câteva dintre clădirile și instalațiile fostei mine de cărbune. Pe fațada uneia dintre clădirile ruinate, tronează un basorelief de dimensiuni mari, în care sunt reprezentaţi artistic, în stilul realist socialist, minerii şi utilajele folosite la extracţia cărbunelui.
„Mina Aninoasa s-a închis din 2006, iar mulți dintre foștii mineri și-au luat familiile și au plecat spre locurile natale. Tineretul din oraș a plecat și el peste hotare. Din mina s-au păstrat câteva construcții. Autoritățile au vrut să facă aici un parc tematic, cu un trenuleț care să intre într-un tunel. Era și aia o variantă, dar tot mai bun era cărbunele”, spune Laurențiu, un fost angajat în Mina Aninoasa.
Mai multe cartiere ale orașelor Petrila, Petroșani, Lupeni și Vulcan, cu blocuri ridicate începând din anii ’50, oferă priveliști asemănătoare.
Pe unele clădiri s-au păstrat fresce și mozaicuri vechi, care idealizează viața minerilor din acei ani. Unii localnici le privesc cu nostalgie, în timp ce turiștii străini le privesc curioși. În vecinătatea cartierelor, teritoriile ocupate în trecut de minele și uzinele de cărbune au devenit în mare parte terenuri virane.
