- Puțini oameni mai cresc cai în Ținutul Pădurenilor. În trecut, caii le erau indispensabili. Erau folosiți în agricultură, transport, muncile forestiere și minerit.
Timp de secole, caii le-au fost indispensabili oamenilor din Ținutul Pădurenilor și aproape nelipsiți din gospodării. Erau folosiți la muncile agricole, pe drumurile extrem de grele din satele de munte, la pădure și chiar în minerit.
„În toată comuna Lelese mai sunt trei cai. Cei doi ai mei și încă unul, al fostului pădurar, în pensie acum. Copilul meu și-a dorit foarte mult să avem cai. Avem iapa și Dumnezeu a dat să avem și pereche pentru ea. Caii îi folosim la arat pământul. Sunt foarte bine îngrijiți”, spune Andrei Breda, unul dintre puținii crescători de cai din Hunedoara (video).
În secolul al XIX-lea, oamenii din cărau desagii cu obiecte de fier din satele din Munții Poiana Ruscă până în Hunedoara.
„Fierul produs este destul de maleabil şi este transformat pe loc în cuie şi bare mici, pe care locuitorii de la multe mile din jur vin pentru a-l vinde, cărându-l în cantităţi mici pe spatele căluţilor lor de munte”, informa, în 1870, publicistul Robert Nelson Boyd, un explorator englez din secolul al XIX-lea.
Pentru călătorul străin, călărirea cailor localnicilor era extrem de dificilă.
„Am avut o călătorie de 15 mile până la Ghelari, unde se află uzinele, ajungând foarte ostenit de şaua inconfortabilă pe care am fost obligat să o folosesc. Aceste şei teribile făcute din lemn şi acoperite cu piei de oaie, sunt într-adevăr nişte instrumente de tortură, pentru călătorii care nu sunt obişnuiţi cu ele, iar zgâlţâielile căluţilor le fac şi mai neplăcute. A fost o uşurare pentru mine când am putut să mă dau jos de pe cal, relata publicistul englez.
Munca în carierele de talc din împrejurimile satului Runcu Mare era inutilă fără ajutorul cailor.
Oamenii care aveau cai îi puteau folosi ori închiria pentru transportul desagilor, pe mai mulți kilometri, până la stația de cale ferată de la Govâjdia, de unde mineralul era încărcat în vagoane și transportat la Hunedoara.
„În fiecare gospodărie era cel puțin un cal, pe lângă vitele și oile pe care le țineau localnicii”, își amintea Gheorghe, unul dintre foștii mineri din Cerișor, sat apropiat de Runcu Mare, unde se afla una din carierele și o mină de talc ale comunei Lelese.
Tot cu caii erau transportate și trunchiurile de arbori doborâți din pădurile de munte. Acum, în toate satele de munte din Hunedoara, puțini localnici au păstrat în gospodării cai.
