O furtună violentă a făcut pagube, vineri seara, în municipiile Hunedoara și Deva și în mai multe localități învecinate. Localnicii au fost înștiințați prin mesaje de alertă cu privire la avertizarea de Cod Roșu de fenomene meteorologice extreme, manifestate prin vânt puternic, descărcări electrice, vijelii și ploi torențiale.
Furtuna a durat mai puțin de 40 de minute însă a lăsat în urmă acoperișuri smulse de pe blocuri, copaci doborâți și rupți, străzi inundate.
„Echipaje ale Detaşamentelor Deva, Hunedoara şi Punctelor de lucru Bretea şi Toteşti au acţionat cu motofierăstraie pentru secţionarea şi îndepărtarea de pe carosabil a mai multor arbori dislocaţi de vânt în Hunedoara, Deva, Josani, Almaşul Sec, Peştişu Mic, Bretea Română, Govăjdia, Clopotiva şi Cinciş Cerna. În Hunedoara un copac s-a prăbuşit peste două autoturisme şi peste firele de curent. Tot în municipiul Hunedoara un balcon a fost afectat de un copac rupt iar un chiosc din pvc a fost răsturnat de rafalele de vânt. De asemenea pompierii au acționat pentru îndepărtarea elementelor din structura unui acoperiş din Hunedoara dislocat de vânt”, a informat Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara.
Nimeni nu a fost rănit în timpul codului roşu meteorologic. Judeţul Hunedoara se află până mâine dimineaţă la ora 6 sub incidența avertizării meteo de Cod Portocaliu, caracterizată de vijelii puternice, grindină şi cantităţi importante de precipitaţii.