19.7 C
Deva
duminică, iunie 23, 2024

(VIDEO) Pe urmele mocănițelor din Hunedoara. Localnicii promovează unul dintre cele mai frumoase trasee din România

  • Sâmbătă, 14 octombrie 2023, peste 50 de hunedoreni au parcurs, la pas, traseul Hunedoara – Govâjdia, unde funcționa în trecut calea ferată a pădurenilor. Plimbarea pe urmele mocănițelor din Hunedoara a fost și un semnal de alarmă cu privire la soarta vechii căi ferate a pădurenilor.

„De ce această drumeție? Pentru puterea exemplului. Pentru a obișnui membrii comunității cu conștientizarea valorilor pe care le deținem și cu care ne putem mândri. Pentru a-i purta pe doritori prin niște locuri admirate doar în fotografiile pasionaților. Pentru că Mocănița Hunedoara are viitor. Este inadmisibil ca cei care dispun de capacitatea decizională în acest județ sau la nivel național să nu înțeleagă valoarea unui astfel de proiect. Mocănița nu este o cheltuială ireversibilă, ci este o investiție în dezvoltarea zonei prin turism de durată”, spune Alin Barna, unul dintre organizatorii plimbării pe traseul fostei căi ferate Hunedoara – Govâjdia.

Traseul fostei căi ferate începe de la Castelul Corvinilor pe valea Zlaștiului și trece, printr-un tunel de circa 800 de metri în Valea Govâjdiei din Hunedoara, una dintre cele mai spectaculoase locuri din vestul României.

După ce traversau ținutul prăpăstios al Govâjdiei, locomotivele cu abur ajungeau la Furnalul din Govâjdia, vechi de peste două secole. Ruta mai continua încă 5-6 kilometri spre Ghelari și Lelese, unde funcționau minele de fier și carierele de piatră din Ținutul Pădurenilor.

Unii hunedoreni cred că revitalizarea fostei rute feroviare ar aduce mai mulți turiști în Hunedoara.

„Peisajele desprinse parcă din tablourile Alpilor elvețieni încântă ochiul turistului străin și nu numai, făcându-l să aprecieze oferta și să scoată cu dărnicie banii din propriu-i buzunar. Bani care rămân aici. Sutele de mii de turiști care vizitează anual Castelul Corvinilor ne obligă să plusăm în atractivitatea ofertei cu care îi atragem și apoi îi întâmpinăm! Adăugând în pachetul turistic și o plimbare cu trenul mic, îi facem să-și dorească să se întoarcă și, mai mult, să le spună și altora ce au găsit aici. Nu trebuie uitat că punctul terminus al călătoriei ar fi Furnalul din Govăjdia, un alt punct de atracție insuficient promovat. Este pur și simplu lăsat în paragină”, spune Alin Barna.

Timp de peste un secol de la construcția căii ferate Hunedoara – Ghelari, inaugurată în 29 august 1900, trenurile au circulat aproape neîntrerupt pe traseul ei cu o lungime inițială de peste 16 kilometri.

Mocănițele (locomotive cu abur) au transportat la început muncitori și minereul de fier adus de la minele din Munții Poiana Ruscă la Uzinele de fier Hunedoara. Din 1978, calea ferată îngustă a fost preluată de întreprinderea minieră de la Zlaști și a fost folosită la transportul călătorilor și al talcului, dolomitei și lemnelor provenite din exploatările aflate în satele învecinate Hunedoarei.

La mijlocul anilor ’90 au fost desființați ultimii trei kilometri ai căii ferate, de la Furnalul din Govâjdia spre minele de la Ghelari, iar în un deceniu mai târziu, întregul tronson rămas, de 13 kilometri, între Hunedoara și stația de la cariera de dolomită Crăciuneasa a fost dezafectat.

Calea ferată a pădurenilor a ajuns la fier vechi împreună cu o parte a instalațiilor sale metalice.

Unele structuri metalice de poduri au fost vândute pentru a fi refolosite pe alte rute feroviare, altele au fost abandonate împreună cu construcțiile de pe vechiul traseu.

Încă din 2009, unii hunedoreni au atras atenția asupra dispariției tronsonului feroviar, susținând că putea fi repus în valoare ca obiectiv turistic. În prezent, unele sectoare ale traseului sunt greu accesibile, din cauza vegetației sălbatice crescute în abundență, a căderilor de pietre și a înlăturării unor poduri, podețe și viaducte.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/