A gonit cu viteză prea mare pe două roţi şi a ajuns, grav rănit, în spital.
Un bărbat de 45 de ani, din municipiul Gherla, nu a ţinuit cont de faptul că se află într-o curbă deosebit de periculoasă şi a apăsat în continuare pedala de acceleraţie, ceea ce l-a trimis direct într-un parapet de beton. Accidentul s-a produs pe DN 66, pe raza localităţii Băniţa, pe o porţiune de drum în curbă. Poliţiştii spun că bărbatul, care se afla pe o motocicletă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit parapetul din beton de pe marginea drumului. În urma accidentului, clujeanul a fost grav rănit, fiind transportat la Spitalul Municipal din Petroşani.