La sfârşitul secolului al XIX-lea şi în prima parte a secolului XX, o serie de personalităţi militare hunedorene şi-au înscris eforturile pe lungimea de undă a propăşirii Naţiunii române. Unul dintre aceşti eroi, uitaţi deocamdată de istoria oficială, a fost generalul Silviu de Herbay (1860-1923). Cu referire la destinul său, vom prezenta publicului hunedorean date inedite, în cele ce urmează.
Silviu de Herbay avea o genealogie care îşi alimenta sevele din meritul militar, afirmat în războaiele cu turcii, din veacul al XVII-lea. Astfel, doi dintre înaintaşii săi – Alexandru Herbay (Herbeiu) şi Ioannis Ladar de Dobra – propăşiseră în rândul micii nobilimi din sud-vestul Transilvaniei. Unul dintre bunici a funcţionat ca notar imperial în localitatea Lăpuşnic. În schimb, bunicul dinspre mamă, Johann Schokander, fusese un prosper neguţător din Hunedoara, ai cărui strămoşi veniseră în Ardeal, odată cu oştile lui Mihai Viteazul.
Cursuri muzicale cu Franz Liszt şi şef de promoţie la Academia Militară
Silviu era cel de-al doilea copil al familiei notarului şi pretorului Alexandru Herbay din Ilia, fost luptător în Revoluţia de la 1848-1849. Din câte se vede, acest ambient familial i-a marcat educaţia în spiritul autenticelor valori naţionale româneşti. Catastifele bisericeşti mărturisesc asupra faptului că deprinsese tainele scrisului şi cititului la şcoala confesională ortodoxă din Ilia. După 1870, îl regăsim înscris ca intern, la gimnaziul de băieţi din oraşul Deva.
Fiind aplicat către practicarea sportului, dar şi călăuzit de vechea tradiţie militară a familiei, optează pentru meseria armelor. A urmat Şcoala de Cadeţi a Corpului VII Armată Imperială din Timişoara şi cursurile Academiei Militare „Ludowika” din Budapesta. Dincolo de meterezele cazărmii, audiază cursurile celebrului compozitor Franz Liszt, ajungând la scurtă vreme un virtuoz al viorii. Studenţii români din Viena şi Budapesta şi-l aminteau pe aspirantul Silviu Herbay, ale cărui recitaluri la violină fermecau pur şi simplu publicul din sălile de concert ale Societăţii „Astra Română”. Herbay a absolvit înalta şcoală militară, încununat cu laurii de şef al promoţiei, ceea ce-l face pe comandantul academiei să exclame: „Românii aceştia vin desculţi la şcoală şi ies cei dintâi la absolvire!”
În anul 1881, după înălţarea la gradul de ofiţer, îşi începe cariera militară, pe meleagurile hunedorene, la vestitul Regiment cezaro-regesc nr. 64 Orăştie, format în proporţie de 90% din români. Protipendada orăştiană îl va remarca, la seratele ofiţereşti, unde interpreta cu vioara piese din Paganini. La cazarmă, reuşeşte să înfiinţeze un club de scrimă. Ultimii ani ai secolului al XIX-lea şi-i va petrece în alte garnizoane ale imperiului, în posturi de comandă („Stabsoffiziere”), la Löcze, Arad, Leutschau, Szolnok.
Pro România
Acţionează constant prin încurajarea românilor ardeleni de a opta pentru cariera militară. Un lung şir de articole, semnate de Herbay la „Tribuna” din Sibiu, pledează în favorul consolidării numerice a elitei militare româneşti din Imperiu, arătând scopul politic vizat: „avem lipsă de cât mai mulţi bărbaţi instruiţi în arta armelor, bărbaţi cu caractere ferme, care să fie gata să-şi sacrifice chiar viaţa pentru scopul sublim al cauzei noastre naţionale”. Împreună cu câţiva prelaţi greco-catolici, trimite, chiar, un memoriu Regelui Carol I al României, solicitându-i bani pentru bursele elevilor români din şcolile militare cezaro-crăieşti, care proveneau din familiile sărace, dar iniţiativa a rămas fară răspuns.
Asociaţiunea „ASTRA” recunoaşte autoritatea de specialist a lui Silviu de Herbay în branşa militară, astfel încât îl va include între coautorii monumentalei lucrări „Enciclopedia Română de la Sibiu” (1898-1904). Astfel, în primul dicţionar enciclopedic românesc, el a scris despre istoria armatelor central-europene şi arta militară.
În anul 1908, Imperiul Austro-Ungar anexa provincia Bosnia-Herzegovina. Într-un asemenea context, ofiţerul Herbay era dislocat la Sarajevo, pentru a comanda un batalion cezaro-crăiesc.
Şef peste administraţia militară a Vienei
Dar, într-un timp relativ scurt, s-a făcut remarcat în faţa conducerii Ministerului de Război. Astfel, începând cu anul 1911, a fost avansat la rangul de colonel („Oberst)”, încredinţându-i-se funcţia de comandant al Garnizoanei Viena. Desigur, reprezenta un fapt insolit şi o onoare nemaiîntâlnită ca un român hunedorean să ajungă şeful administraţiei militare a capitalei imperiului. Din această postură, a sprijinit constant colonia română din metropola împărătească, precum şi pe studenţii ardeleni grupaţi în Societatea „România Jună”.
La Viena, colonelul Silviu Herbay s-a arătat preocupat de progresele lui Aurel Vlaicu în domeniul aeroplanurilor, numărându-se între mecenaţii care l-au sprijinit financiar pe tânărul inventator hunedorean. În 1912, a făcut parte din comisia de arbitraj a mitingului aviatic de pe aerodromul Aspern, unde a evoluat şi Aurel Vlaicu, alături de Roland Garros. Ziarele vieneze relatau că, la toate zborurile lui Vlaicu de la Aspern, „au fost de faţă ofiţerii români din garnizoana Vienei, în frunte cu colonelul Silviu de Herbay”.
„Atletul” neamului românesc
Cu toate că era reprezentantul oficial al unei instituţii militare cu reguli cazone, el nu va ezita să acţioneze în favoarea emancipării politice a românilor din monarhia austro-ungară. Spre pildă, în 1905, publicase pe spesele proprii, la Arad, o lucrare intitulată „Însemnătatea elementului românesc în concertul popoarelor Europei”. Deşi semnează discret cu expresia „von einem wahren Patrioten”, hunedoreanul Herbay s-a dovedit a fi unul dintre vizionarii care pledau cu argumentele „celor două milenii de istorie românească”, în favorul cauzei europene a poporului român. La Viena, în 1912, are curajul să publice în ziarul „Reichswehr” un articol intitulat „Ungurii şi românii”, arătând publicului vienez că, în Transilvania, erau necesare „îndreptăţirea egală a românilor cu maghiarii în toate domeniile vieţii publice şi de stat, introducerea limbii române în administraţie, justiţie şi învăţământ,… înfiinţarea unei universităţi româneşti, egala îndreptăţire a limbii române în armată, subvenţii din bugetul statului austro-ungar pentru teatrele, muzeele româneşti, reforma legilor electorale”. Un an mai târziu, scria în „Românul” din Arad un serial, grupat sub titlul „Romanicae Res”, unde revendica, nici mai mult nici mai puţin, decât „unire într-un singur stat a tuturor românilor!”
Viena pune eticheta: „naţionalist periculos”
Atitudinea politică a colonelului Silviu de Herbay nu scapă nesancţionată de biroul de informaţii al împăratului Franz Joseph. Aşa cum mărturisea chiar el însuşi: „ţinuta mea naţională nu a avut alte consecinţe decât că am fost însemnat la Ministerul de Război ca un naţionalist periculos”. La începutul lui 1914, este destituit din funcţia de comandant al Garnizoanei Viena şi mutat disciplinar la regimentul din Orăştie, unde îndeplineşte calitatea de comandant.
Sport românesc în Orăştia austro-ungară
Sub patronajul său, în luna mai 1914, s-a organizat la Orăştie, „Concursul Cluburilor sportive române din imperiu”. La această competiţie, au participat liceeni şi studenţi români ardeleni, întrecându-se la atletism, trântă, gimnastică, scrimă şi fotbal. La 31 mai 1914, în Orăştie, avea loc meciul de fotbal între echipele studenţeşti de la Arad şi Budapesta. De asemenea, tineretul român a evoluat la sol şi paralele. Aşa cum evocă ziarul „Cosânzeana”, cu acel prilej, la Orăştie, colonelul Herbay a avut iniţiativa înfiinţării „Federaţiei Cluburilor Sportive Române” din Imperiul Austro-Ungar.
În timpul Primului Război Mondial, colonelul Silviu de Herbay fusese mobilizat, dar fiindu-i cunoscute convingerile politice şi pentru a nu influenţa trupa, i s-au încredinţat doar funcţii de comandă în interiorul imperiului, la partea sedentară a armatei.
„Per aspera, ad astra”
La finele anului 1918, atunci când „picioarele de lut” ale Monarhiei Habsburgice se dezintegrau, acest ofiţer şi-a înscris toate eforturile în beneficiul cauzei naţionale. Astfel, îl regăsim în postura de reprezentant al Senatului Militar Central al Ofiţerilor şi Soldaţilor Români din Viena, pe lângă forul Consiliului Naţional Român din Arad, fiind consilierul militar al lui Ştefan Ciceo-Pop. La 1 decembrie 1918, din Viena, Silviu de Herbay telegrafia corifeilor prezenţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, următorul mesaj: „Per aspera ad astra!”, adică „prin greutăţi, spre stele”, întregirea neamului românesc.
Făcut general de Ferdinand I
După Marea Unire, activează în cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei de la Sibiu, la Resortul armatei. Pentru meritele sale, la pensionare, în anul 1920, Regele Ferdinand I îl înalţă pe Silviu de Herbay la gradul de general în Armata Română.
Generalul ardelean critică lâncezeala politicienilor dâmboviţeni
La scurtă vreme, îl vom găsi implicat în viaţa politică a ţării, fiind ales senator pe listele Partidului Poporului condus de Alexandru Averescu. În Agora bucureşteană, glasul său pledează pentru europenismul neamului românesc, idei puse în circulaţie printr-o serie de articole, apărute sub genericul „Santinela culturii europene”. Este cel care critica, în mod frecvent, lâncezeala politicienilor din Vechiul Regat, spunând că adevărata luptă politică s-a dus în Transilvania, „atunci când a fost periculos a se manifesta cineva ca bun român”.
Primul „naş” al fotbalului românesc
De asemenea, se dedică unirii cluburilor sportive din ţară într-o Federaţie Sportivă Naţională. Ajuns la Cluj, generalul (r.) Silviu de Herbay, în colaborare cu profesorul universitar dr. Iuliu Haţieganu, au fondat Asociaţia Sportivă Studenţească „Victoria” Cluj, strămoaşa Clubul Sportiv „Universitatea Cluj”. În Senatul României, alături de vlădicul Miron Cristea, promovează un proiect de lege pentru educaţia sportivă a tineretului. Aşa cum îl evocau ziarele bucureştene: „Înzestrat cu o cultură vastă şi deosebită sensibilitate, conştient de valoarea misiunii sale de pionier, Silviu de Herbay a deţinut, până în anul 1923, funcţia de preşedinte al Uniunii Societăţilor Sportive din România, având sarcina deosebită de a purta făclia sportului pe meleagurile patriei”.
După cum se va vedea, a acordat o mare importanţă fotbalului românesc, aflat la începuturi, în acea vreme. Silviu de Herbay este cel care a organizat cluburile de fotbal: „C.S.B.” Baia Mare, „Olimpia” Satu Mare, „Crişana” Oradea, „Maramureşul” Sighetul Marmaţiei, „Aurora” Beiuş ş.a.
Pro Memoria
Inima neobosită a acestui veritabil atlet al neamului românesc a încetat să mai bată, în ziua de 1 decembrie 1923, la Bucureşti. Autorităţile române i-au organizat funeralii naţionale şi onoruri militare. În cinstea şi în memoria generalului hunedorean Silviu de Herbay, Uniunea Societăţilor Sportive din România a înfiinţat Trofeul „Cupa Silviu de Herbay”, ca premiu atribuit echipelor câştigătoare la fotbal, legându-i astfel numele şi prestigiul de prima Cupă a României la fotbal!
