Continuăm seria articolelor de popularizare a istoriei noastre regionale, având în faţă perspectiva că modestul nostru efort jurnalistic va contribui şi el la edificarea unui spirit identitar hunedorean, consonant devizei europene „Unitate în diversitate”. La temelia acestui deziderat se înscriu generoasele eforturi ale tuturor colaboratorilor noştri, cărora le mulţumim pe această cale!
Grănicerii de la „Sportiv”
În copilărie, îl auzeam deseori pe bunicul povestind despre „Cazarma 4 Grăniceri” din Deva – actualul Colegiu Naţional Sportiv, având în glas nostalgia şi mândria că fusese contemporan cu acei militari de elită ai Armatei Regale Române. Mult mai târziu, am căutat urmele grănicerilor deveni în Arhivele Militare Istorice. Povestea acestor soldaţi uitaţi la „apelul istoriei”, nescrisă până acum, o oferim în premieră publicului hunedorean.
După Marea Unire de la Alba Iulia, s-au impus de la sine noi măsuri de apărare a frontierelor României întregite, context în care, Ministerul de Război a hotărât înfiinţarea unor noi unităţi de grăniceri, pentru Transilvania, Banat, Bucovina şi Cadrilater. Aşa s-au întemeiat, la data de 1 aprilie 1919, în Sibiu, Regimentul 4 Grăniceri şi Comandamentul Brigăzii 2 Grăniceri, urmând să fie dislocate la Deva.
Instalarea la Deva
La comanda acestor unităţi fusese numit colonelul Dimitriu Nicolae, distins pentru faptele de arme din Primul Război Mondial, cu Ordinul „Mihai Viteazul”. Până la ieşirea sa la pensie, a comandat Regimentul 4 Grăniceri şi Brigada II Grăniceri din Deva, bucurându-se atât de preţuirea camarazilor săi de arme, cât şi de respectul autorităţilor civile hunedorene.
În ziua de 24 decembrie 1919, la Bucureşti, în cadrul unei ceremonii solemne, regele Ferdinand I „Întregitorul” înmâna Drapelul de Luptă al Regimentului 4 Grăniceri unei gărzi de onoare condusă de comandantul unităţii, colonelul Dimitriu. Însă, înainte de a-şi începe destinul hunedorean, grănicerii Regimentului 4 au primit misiunea de a veghea asupra liniei provizorii de frontieră dinspre Ungaria şi Iugoslavia, până în primăvara anului 1920, când se vor replia pe fruntariile vestice ale României, stabilite prin Conferinţa de Pace de la Paris.
La început de toamnă a anului 1920, Marele Stat Major a luat decizia de stabilire la Deva a garnizoanei Regimentului 4 Grăniceri. Primele companii de soldaţi urmau să ajungă, pe meleagurile devene, în ziua de 27 septembrie, la capătul a peste 100 km de „marş pe jos”. Trupa a fost încartiruită în vechea cazarmă din „Şanţ”, de la poalele Dealului Cetăţii, edificată odinioară de austrieci (actualul sediu al Colegiului Naţional Sportiv). În acelaşi timp, la Deva, îşi stabilea sediul şi Comandamentul Brigăzii 2 Grăniceri, în clădirea vecină cu Primăria oraşului, unde în zilele noastre este Centrul Militar Judeţean. Populaţia oraşului crescuse, astfel, cu peste 1000 militari.
Căzuţi în luptă cu contrabandiştii
Conform tratatelor internaţionale, între anii 1920-1923, grănicerii din Deva au participat, în mod nemijlocit, la delimitarea frontierei oficiale a ţării noastre cu Ungaria şi Iugoslavia. Aşa cum o atestă jurnalele militare, aceştia au fixat bornele de hotar, au construit pichete, astfel încât să poate îndeplini misiunea de pază a frontierei vestice a României, pe fâşia judeţelor Timiş şi Arad. De la Deva, forurile militare asigurau încorporarea şi instrucţia trupelor.
Pe fondul Marii crize economico-financiare din 1929-1933, în estul Europei, proliferase fenomenul contrabandei cu mărfuri. În zona apărată de Regimentul 4 Grăniceri Deva, a rămas exemplară vigilenţa Companiei a 3-a, de la Pichetul „General Florescu”, datorită căreia fusese destructurată o filieră de contrabandă, la graniţa cu Ungaria. Pe timpul apărării frontierei, din rândul grănicerilor deveni, au căzut la datorie soldaţii Magheţ Pavel şi Ganciu Pavel, memoria acestor eroi fiind înscrisă, la loc de cinste, în monitoarele armatei.
Stadionul Devei, opera grănicerilor
În anul 1929, această unitate militară, cu „o excelentă reputaţie în Armata Română”, aniversa zece ani de la înfiinţare. Cu acea ocazie, a primit un nou Drapel de Luptă şi s-a emis o Carte poştală omagială, valoroasă din punct de vedere carto-filatelic.
Grănicerii deveni au contribuit la construirea podului peste Râul Mureş, în oraşul Arad. De asemenea, aceşti harnici ostaşi şi-au adus aportul la realizarea bazei sportive a oraşului Deva, prin amenajarea actualului stadion de la poalele cetăţii. În contextul Grevei minerilor de la Lupeni din anul 1929, a participat cu 80 de soldaţi, cu misiunea de a asigura paza de corp şi protecţia autorităţilor judeţene deplasate în Valea Jiului, pentru negocieri.
Grănicerii, salvatori, dar şi campioni la maraton
Pe plan local, grănicerii au reprezentat un factor de stabilitate şi un real sprijin al comunităţilor aflate în situaţii de urgenţă. În primăvara anului 1932, ca urmare a precipitaţiilor masive, mai multe localităţi din judeţele Hunedoara şi Arad, în special cele de pe cursul Mureşului, fuseseră afectate de inundaţii. Detaşamente din Regimentul 4 Grăniceri Deva au intervenit, la Ilia şi Sânicolaul Mare, salvând vieţile omeneşti şi avutul locuitorilor, din faţa furiei dezlănţuite a apelor. Datorită curajului şi spiritului de sacrificiu, patru salvatori au fost răsplătiţi de conducerea armatei, cu Medalia „Bărbăţie şi Credinţă”.
Grănicerii din Deva au reuşit să obţină rezultate remarcabile la diferitele competiţii sportive, organizate în plan naţional şi internaţional. În anul 1927, soldatul Ilie Nicolae a participat la Balcaniada de la Atena, unde a cucerit titlul de campion la proba de Maraton. Beneficiind de baza proprie de antrenament – stadionul Devei, echipa de fotbal a Regimentului 4 a reuşit să se claseze pe primul loc în cadrul Trupelor de Grăniceri, la campionatul din 1929, desfăşurat la Cernăuţi. De asemenea, la Concursurile sportive patronate de O.N.E.F., ediţia Bucureşti – 1931, ei au obţinut Cupa „Carol al II-lea”.
Cei mai buni ţintaşi primeau pluguri ca premiu
Prima ediţie naţională a Concursului de trageri între regimentele de grăniceri s-a desfăşurat la Deva, în anul 1926, într-un poligon de sub Dealul „Colţ” – Viile Noi. Soldatul devean Grigore Ioan „a ieşit primul la tragerea cu puşca-mitralieră pe Corpul Grănicerilor”, fiind premiat cu un plug de oţel.
În 1934, la Sinaia, patrula grănicerilor din Deva s-a afirmat în cadrul „Concursului de Sky pe Corpul Vânătorilor de Munte”. Deşi a avut la dispoziţie numai câteva zile de acomodare, sergentul Ilie Dăncilă de la Regimentul 4 Grăniceri s-a clasat pe primul loc. În iarna aceluiaşi an, la Alpiniada Grănicerilor din baza de antrenament Vatra Dornei, sergentul instructor Pârjol Marin din Deva cucerea locul întâi, la proba individuală de slalom, acesta fiind citat prin „Ordin de Zi” pe Armată.
Echilibru social pentru Deva
Deseori, viaţa interbelică a oraşului Deva era animată de prezenţa ostaşilor din Regimentul 4 Grăniceri, mai cu seamă în cadrul ceremoniilor militare dedicate Zilei Naţionale a Regatului (10 mai) şi Zilei Eroilor (Înălţarea Domnului). O grandioasă paradă militară s-a desfăşurat la Deva, în ziua de 10 mai 1941, cu ocazia celebrării a 75 de ani de la venirea regelui Carol I în România. Pe timpul verii, spre încântarea celor aflaţi la promenadă, fanfara unităţii susţinea concerte duminicale, în filigoria din parcul orăşenesc.
Asistenţa religioasă a tinerilor grăniceri din Deva era asigurată de către preotul militar Iuliu Josan, care, la acea vreme, îndeplinea şi funcţiunea de profesor de religie al Liceului „Decebal”. De asemenea, în urma unei colecte provenite de la cadrele unităţii, aflăm acest regiment în calitate de ctitor, alături de Societatea Minieră „Mica” Brad şi Banca „Decebal” Deva, la edificarea Catedralei ortodoxe din Orăştie.
Unii dintre ofiţeri au reuşit să-şi depăşească universul profesiei cazone, afirmându-se pe tărâm cultural. Aşa a fost „cazul” maiorului Constantin I. Năsturaş din Deva, literat sămănătorist cunoscut sub pseudonimul „Volbură Năsturaş Poiana”. Scrierile sale s-au bucurat de aprecierea critică a unor cărturari de talie naţională, precum Nicolae Iorga şi Eugen Lovinescu. Un alt condeier, locotenentul Titus Ganea, se număra între colaboratorii periodicului „Revista Grănicerilor”, unde a publicat mici poeme.
În luna noiembrie 1934, cu ocazia marcării a 150 de ani de la Răscoala lui Horea, precum şi a unui secol de la înfiinţarea trupelor de grăniceri, Casa Regală a României a conferit Regimentului 4 Grăniceri de la Deva patronimul marelui martir pentru libertate al moţilor – „Horea”, dându-se astfel dovada celei mai înalte aprecieri faţă de activitatea depusă de grănicerii instruiţi în oraşul de sub meterezele cetăţii.
Au apărat Deva în timpul Rebeliunii legionare
Schimbări majore în organizarea regimentului aveau să survină la 26 octombrie 1938, când s-a format Grupul 4 Grăniceri „Horea” din Deva.
În anul 1941, după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, grănicerii deveni au fost dislocaţi în dispozitivul trupelor de acoperire, pe frontiera cu Ungaria, acţionând în linia de apărare, pe văile Crişului Alb şi Mureşului. La Deva, mai rămăsese doar Batalionul de instrucţie, spre a asigura siguranţa publică din oraş. În timpul Rebeliunii legionare, la 23 ianuarie 1941, aceşti militari au restabilit ordinea publică şi socială în localitatea reşedinţă de judeţ, preluând spre apărare sediile administraţiei de stat, cele ale autorităţilor publice, clădirile poştei şi telefoanelor.
Dezinteria omoară cinci oameni
Un neajuns major al încartiruirii trupelor l-a reprezentat starea precară higienico-sanitară a vechii cazărmi din „Şanţ”, construită în jurul anilor 1880. La 13 august 1941, se declara oficial focarul de dizinterie, izbucnit la Regimentul 4 Grăniceri Deva, epidemie soldată cu 5 morţi. Ancheta ulterioară a stabilit următoarele cauze: „lipsa de canalizare, a closetelor, lipsa apaductului şi aglomeraţia”.
După intrarea ţării noastre în război, între anii 1942-1943, Regimentul 4 Grăniceri şi-a repliat trupele la Deva şi a intrat în componenţa Diviziei 2 Gardă. În această nouă formulă, a completat cu militari rândurile diviziilor decimate pe Frontul de Est, la Stalingrad.
„Stejar, extremă urgenţă!”
O nouă filă din istoria grănicerilor hunedoreni avea să fie scrisă, începând cu ziua de 23 august 1944, după Proclamaţia Regelui către Ţară. La primirea indicativului „Stejar, extremă urgenţă!”, întreaga unitate a intrat pe picior de război, participând la luptele cu germanii şi horthiştii, pe graniţa de apus a ţării. În acest dispozitiv, a reuşit să stăvilească înfiltrarea inamicului din exteriorul graniţelor, ceea ce a oferit timpul necesar pentru replierea din Est a Armatei Române şi trecerea la eliberarea Transilvaniei de Nord.
Final în închisorile comuniste
Însă, la sfârşitul lunii octombrie 1944, potrivit termenilor prevăzuţi de Armistiţiul semnat de România cu Puterile Aliate, Corpul de Grăniceri românesc a fost drastic redus. În acel context, Regimentul 4 Grăniceri de Gardă „Horea” Deva s-a desfiinţat, după 25 de ani de activitate meritorie (1919-1944). Deşi, unitatea îşi încetase existenţa, ofiţerii şi trupa au completat pierderile suferite pe Frontul de Vest, la Diviziile 2 şi 3 Munte, ajungând Ziua Victoriei (9 mai 1945), sub semnul crenguţei de brad a trupelor alpine, în Masivul Javorina şi Carpaţii Albi.
Dar, sacrificiile grănicerilor deveni nu s-au oprit aici. Unii, mai puţin norocoşi, căzuseră în prizonierat la ruşi. După 1947, o parte din foştii ofiţeri au fost închişi, pe considerente politice.
Timp de un sfert de secol, prezenţa grănicerilor la Deva şi-a imprimat propria marcă atât în viaţa urbei, cât mai cu seamă în memoria locuitorilor, trezind nostalgii, regrete, dar şi motive de mândrie.
