După restaurarea Palatului „Magna Curia” (clădirea actualului muzeu) şi reabilitarea unor incinte ale ansamblului Cetatea medievală Deva, iată că a venit rândul salvării de la nefiinţa ruinei a Turnului străvechii biserici ortodoxe a Devei, edificiu de însemnătate istorică deosebită, situat în perimetrul cimitirului ortodox de pe strada Mihai Eminescu, din urbea reşedinţă de judeţ.
Mai precis, la şedinţa Consiliului Local Deva, convocată în ziua de 28 octombrie a.c., aleşii locali au votat alocarea unei sume de 22 000 RON, pentru consolidarea vechiului turn, aflat într-o avansată stare de degradare. Măsura în sine reprezintă o primă etapă de intervenţie asupra monumentului. În continuare, la iniţiativa primarului Petru Mărginean, se vor demara acţiuni mai ample de protejare a monumentului, respectiv elaborarea unui proiect prin care acest preţios vestigiu bisericesc să aibă şansa reabilitării în întregime, cu fonduri europene.
Obiectivul face parte din Patrimoniul Cultural Naţional al României, fiind înscris în Lista Monumentelor Istorice, sub codificarea „HD-II-m-A-03229”. Însă, dincolo de această repertorizare oficială, ceea ce-i conferă valoare patrimonială vechiului Turn bisericesc este istoria sa, aproape necunoscută publicului larg.
O biserică ridicată cu „figuri” impuse de calvini
„Povestea” edificiului care străjuieşte vatra Devei de mai bine de trei veacuri şi jumătate, începe prin anii 1640-1645, sub principii protestanţi ai Ardealului, când românilor din micul târg al Devei li s-a îngăduit ridicarea unei biserici de zid, cu preţul unei contribuţii individuale din partea fiecărui enoriaş, în valoare de 50 dinari, alocată bisericii şi şcolii reformate de aici, precum şi efectuarea a două zile de coasă în folosul Parohiei calvine din localitate. Aşa cum o atestă documentele de arhivă, permisiunii ridicării lăcaşului de cult îi fuseseră conexate o serie de alte condiţionări aplicate românilor, cum ar fi: plata dijmei către pastorul calvin, clopotniţa să nu fie mai înaltă decât cea a bisericii calvine maghiare, românii să nu ţină toacă şi să nu tragă niciodată clopotul înaintea calvinilor.
Pentru a nu contraveni normei impuse cu privire la înălţimea bisericii, credincioşii au avut iscusinţa de a alege ca loc de temelie coasta unei coline ce domina Deva, în cartierul românesc „Pe Vale” (zona străzii Călugăreni, de astăzi), astfel încât, deşi se respectase condiţia ce limita elevaţia turnului, prin amplasarea topografică, viitoarea biserică era deasupra celei calvine.
Oltenia a dat „pomană la biserica Devii”
Construirea aşezământului bisericesc al românilor din Deva, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, a durat câţiva ani (1640-1645) şi, din câte ne arată structura compozită a zidurilor, la edificare a participat întreaga comunitate confesională, care a scos şi transportat piatră felurită, din cele câteva cariere aflate în dealurile din împrejurimi. Nu departe, fusese zidită casa parohială, în care a funcţionat şi o şcoală, unde deprindeau cititul şi scrisul pruncii românilor deveni.
Pe la 1661, trecând prin Deva, cunoscutul cronicar şi călător turc Evlia Celebi relata, în a sa „Carte de călătorii” („Seyahatname”): „Cele câteva biserici sunt o minunată podoabă pentru oraş”. Fără îndoială, zărise şi biserica românească de pe coasta dealului, străjuind de departe mica localitate.
În cea de-a doua jumătate a veacului al XVII-lea, foarte probabil în contextul incursiunilor turceşti împotriva principilor transilvani, biserica arde, dar este refăcută la scurtă vreme, prin grija enoriaşilor.
Un fondator de seamă al lăcaşului de închinăciune a fost şi fiul domnului Ţării Româneşti Şerban Vodă Cantacuzino, respectiv Banul Gheorghe Cantacuzino – preşedinte al administraţiei Olteniei aflată sub stăpânire austriacă. Despre multiplele danii oferite de acest principe pentru refacerea vechii biserici a Devei, vorbeşte o însemnare, din anul 1721, scrisă pe o carte slujitoare la altar, un „Apostol” (1683), descifrată odinioară de marele istoric Nicolae Iorga: „Acest Apostol l-am cumpărat popa Pătru ot Deva, din bani care au dat Măria Sa Gheorghie Cantacuzino pomană la biserica Devii, fiind ctitor Măria Sa…”.
Acelaşi generos protector dăruise parohiei devene odoarele de trebuinţă, precum şi „Biblia de la Bucureşti” (1688), operă patronată de ilustrul său înaintaş, Şerban Vodă Cantacuzino.
Inscripţia dispărută: „Cel care va strica să fie afurisit de Cristos!”
La iniţiativa protoiereului Gheorghe Cioca Hunedoreanul, clopotniţa a fost refăcută, din nou, în anul 1727, prin contribuţia bănească a familiilor ctitore Grosa, Făbian, Sabău şi Dragoş, din Deva, aşa cum o mărturisea pisania, inscripţionată cu litere chirilice pe o placă de piatră, încastrată pe faţadă, deasupra uşii turnului. Deoarece, la reparaţia generală din 1970-1971, inscripţia a fost înlăturată şi, din câte se pare, s-a pierdut, vom reproduce textul acestei valoroase mărturii, aşa cum a fost descifrat de preoţii Laurenţiu Curea şi Alexandru Petreu, dr. Virgil Olariu şi istoricul Silviu Dragomir:
„Cu ajutorul Tatălui şi cu îndemnarea Fiului şi cu săvârşirea Duhului Sfânt, s-au rădicat acest turn în zilele Înălţatului Împărat Carol şi fiind Arhiereu Ardealului Măria Sa Domnul Vlădica Ioan şi fiind protopop Ghiorghe Cioca Hinedorean şi s-au rădicat cu cheltuiala Dumnealui răpusatu Todor Grosa, fiind îngropat în sfânta beserică, şi au lăsat pe găzdoaia Dumnealui Giupâneasa Făbian Jujana, cu fiul Dumnealor Ion Grosa şi s-au rădicat de pomana Dumnealor şi a tot neamul Dumnealor. Cheltuit 406 florinţi valută austriacă şi fiind lângă Dumneaei, Giupân Sabău Mihai şi Giupân Dragoş. Popi au fost: Pop Iştoc, Pop Iosif, Pop Giorgie. Scris-am eu Todor zidar, văleat 1727 Mai 20. Cel care va strica să fie afurisit de Cristos!”
Chiar dacă, în decursul vremii, a mai suferit câteva renovări, silueta arhitectonică a turnului bisericii a rămas cea de la 1727, cu un foişor deschis din lemn şi cu o fleşă etajată zveltă, sub acoperământul de prăştilă. Cartografii militari austrieci au figurat planul acestei biserici şi al Turnului, pe o hartă a Devei, din jurul anului 1750. Acest plan topografic, rămas inedit până acum, pune în evidenţă desenul viguros al basilicii, cu o navă patrulateră, având turnul încorporat la apus şi intrarea pe latura de miazănoapte, precum şi o absidă semicirculară sprijinită de contraforţi solizi.
[wzslider autoplay=”true” info=”true”]
Turnul, văzut de împăratul Sfântului Imperiu Romano-German, dar şi de răsculaţii lui Horea
Martor neclintit al evenimentelor din secolele XVIII-XIX, turnul străvechii biserici româneşti din Deva a vestit în glas de clopot desfăşurarea unei pleiade întregi de fapte istorice, cum vor fi fost: chemările şi proclamaţiile către popor ale lui Visarion Sarai (1744) şi Sofronie de la Cioara (1759); vizita împăratului Iosif al II-lea la Deva, în 1773; Răscoala lui Horea şi atacul asupra cetăţii Devei, la 6-7 noiembrie 1784; Revoluţia de la 1848-1849, cu atacul lăncierilor tribunului Solomon asupra trupelor generalului maghiar Bem, când casa parohială a căzut pradă focului, astfel încât, „cu furia revoluţiei, s-au prăpădit”.
La începutul lui aprilie 1848, viitorul episcop şi mitropolit Andrei Şaguna a vizitat vechea biserică românească a Devei, fiind de faţă „toţi boierii şi toate căpeteniile dregătoriilor” din întregul comitat Hunedoara, unde a ţinut Sfânta Liturghie şi o înţeleaptă predică cu privire la revoluţia liberală europeană. Din mărturisirea versificată a preotului Nistor Socaciu din Biscaria, aflăm despre o nouă vizită a ierarhului Şaguna, la biserica Devei, în 1849, când a „ţinut o cuvântare înălţătoare”. Acelaşi arhiereu, aflat în deputăţie către Curtea din Viena a împăratului Franz Joseph, poposea la adăpostul casei parohiale devene, în primăvara anului 1853.
„Bunii credincioşi cu sufletul îndurerat se văzură siliţi a demola
zidurile vechei biserici din cimitir”
Încă din cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea, „luminat de principiul că credinţa este fundamentul tuturor virtuţilor”, mitropolitul Andrei Şaguna proiectase „înfiinţarea chiar a unei Episcopii şi zidirea unui liceu românesc” în oraşul Deva. Însă, în noul context, vechea biserică românească de „Pe Vale” devenise neîncăpătoare şi ameninţa să cadă în ruină. Totodată, numărul credincioşilor se afla în continuă creştere. Pe cale de consecinţă, în anii 1860-1861, protopopul Devei, Ioan Papiu, împreună cu parohul George Nicoară, au iniţiat lucrările de construcţie a unui nou lăcaş de închinăciune, având binecuvântarea Mitropolitului Andrei Şaguna şi aprobarea comitelui suprem Francisc von Nopcea. Însă, lucrările la noua biserică din Drumul Ţării au stagnat, în anul 1866, datorită lipsei de fonduri şi mijloace materiale.
În plus, curtea mitropolitană sesiza în scris faptul că „biserica cea veche a Devei fiind foarte ruinată şi ameninţând cu periclitarea chiar a vieţii poporului adunat într-însa, se văzură constrânşi a transporta toate lucrurile sfinte şi a improviza o capelă într-o casă privată”.
Pentru a ieşi din impas, s-a hotărât ca altarul şi nava bisericii din cimitir să fie năruite, iar piatra şi cărămida, întrebuinţate la continuarea ridicării bisericii proiectate. Într-o petiţie, slujitorii altarului arătau că, la 1866: „Bunii credincioşi cu sufletul îndurerat se văzură siliţi a demola zidurile vechei biserici din cimitir, din secolul XVII, pentru a folosi materialul la noul edificiu”.
Turnul, epilogul optimist al unui monument însingurat
În semn de pioasă aducere aminte peste veacuri, enoriaşii au cruţat turnul vechii biserici, lăsându-l drept mărturie pentru generaţiile viitoare. La picioarele sale, îşi dorm somnul de veci protopopii cei de odinioară ai Devei şi o parte din elita oraşului. Clopotele sale au amuţit definitiv, în Primul Război Mondial (1914-1918), fiind ridicate de armata austro-ungară spre a fi topite şi folosite la fabricarea de tunuri.
Pe parcursul secolului XX, s-au efectuat lucrări de consolidare şi renovare la Turnul din cimitir, în anii 1954 şi 1970-1971, când dispare fără urmă epigrafa cu Pisania de la 1727.
În toamna anului 1972, avocatul dr. Victor Şuiaga întocmea primul Memoriu, prin care sesiza birocraţiei comuniste, respectiv Direcţiei Monumentelor Istorice de la Bucureşti, ca acest edificiu „cu valoare istorică” să fie protejat de lege şi clasat bun al patrimoniului naţional.
De atunci, anii au trecut peste oameni şi ziduri, iar vechiului Turn, martor al trecutului Devei, i s-a rupt veşmântul de piatră şi prăştilă, fiind tot mai gârbovit sub trăznete, ploi şi zăpezi, aidoma blajinilor fără de vârstă ce-şi aşteaptă reînvierea.
După 1989, deşi figura pe Lista Monumentelor Istorice din România, nu s-a postat niciun panou de avertizare care să arate acest lucru şi sunt extrem de rare pliantele care l-au adus în atenţia circuitului turistic naţional şi european, cu toate că, la nicio aruncătură de băţ, s-au găsit resurse pentru jocuri de ape şi fântâni cântătoare.
Însă, iată că soarta acestui monument istoric surâde din nou, începând cu Anul Domnului 2013, când edilii cu preţuire faţă de valorile trecutului au hotărât să salveze de la ruină acest martor al trecutului nostru, al tuturor – „Turnul”.
(Dorin Petresc este doctor în istorie)
