Culturistul devean Valentin Guţă s-a prezentat la un concurs naţional mânjit din gât până în tălpi cu o creamă de culoare neagră spre amuzamentul spectatorilor.
Culturistul devean Valentin Guţă (foto, al doilea din stânga), legitimat la CS BodyGym Deva s-a făcut remarcat foarte rapid, de cum a urcat pe scenă, la ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Culturism organizat la Slobozia şi asta deşi era înconjurat de alţi trei concurenţi bine făcuţi.
„Black man” Guţă
Când Vali Guţă s-a prezentat în faţa publicului spectatorii au izbucnit instantaneu în râs. Se ştie că persoanele care fac culturism sunt şi mari amatoare ale aparatelor de bronzat, iar înainte de competiţii abuzează de multe ori de creme autobronzante, pentru a-şi pune mai bine în valoare musculatura. Însă, la Slobozia, Valentin Guţă se pare că a exagerat şi s-a dat pe tot corpul cu o crema aproape neagră, dar a uitat să o folosească şi pentru faţă. Astfel, contrastul creat a stârnit hohote de râs ale publicului şi în acelaşi timp i-a oripilat pe ceilalţi sportivi care au început să strâmbe din nas.
“Concurentul uns din gât până în picioare cu o soluţie de culoare închisă emana un miros greu, ca de nămol. S-a prezentat oribil în concurs şi mai grav pentru el s-a făcut de râsul lumii”, a comentat pe un forum de specialitate unul dintre participanţii la Campionatul Naţional de Culturism de la Slobozia.
Astfel, culturistul Guţă din Deva a devenit fără să vrea o vedetă internaţională, pentru că fotografia aferentă acestui text a făcut înconjorul lumii pe internet fiind afişată pe site-urile din mai multe ţări, chiar şi din Rusia, acolo de unde a fost preluată şi de ZIARUL HUNEDOREANULUI.
Am încercat să aflăm de la Valentin Guţă cu ce fel de cremă s-a dat pe corp înainte de concurs însă nu am reuşit. Nu a putut fi contactat telefonic ieri toată ziua.