31.5 C
Deva
joi, iunie 20, 2024

Handbal. CSM Deva – România Tineret s-a disputat la Deva

  • În perioada 3-9 aprilie, lotul național de tineret al României la handbal feminin este în cantonament la Deva. Cu această ocazie, tinerele tricolore au jucat două meciuri amicale cu echipa locală CSM Deva, calificată în barajul de promovare pentru Liga Florilor.

Dacă în primul meci echipa de tineret a României a câștigat cu 38-32, fetele de la CSM Deva și-au luat revanșa în cel de-al doilea meci, în care au învins cu 32-29, ambele partide fiind de un înalt nivel tehnic și spectacular.

Pentru ambele formații aceste meciuri amicale au fost extrem de utile, în vederea realizării obiectivelor lor viitoare. Astfel, lotul de tineret își propune să aibă o comportare cât mai bună la Campionatul European din iulie, găzduit de țara noastră, iar CSM Deva are ca obiectiv revenirea în Liga Florilor. O sinteză a celor două meciuri amicale a fost făcută de Valentina Ardean Elisei, antrenor secund atât la naționala de tineret, cât și la CSM Deva.

„Au fost meciuri benefice pentru ambele echipe, întrucât naționala de tineret se pregătește pentru Campionatul European din iulie, iar CSM Deva pentru turneul final de promovare în Liga Florilor. În aceste meciuri am putut vedea unde mă este de lucru, atât în atac, cât și în apărare, la ambele echipe. În ceea ce privește obiectivele viitoare, lotul național de tineret al României își propune, normal, să ajungă cât mai sus la Campionatul European. De partea cealaltă, echipa mea de club își propune revenirea în prima ligă „, a declarat Valentina Ardean Elisei.

Săptămâna viitoare, tinerele tricolore vor susține, în deplasare, alte două meciuri amicale, cu reprezentativa similară a Serbiei, iar CSM Deva va continua pregătirea pentru ultima partidă din sezonul regular, de acasă, cu Gloria 2 Bistrița, după care va urma barajul de promovare.

CSM Deva – România Tineret 31-29 (15-12)

CSM Deva: Oana Bucur, Ana Inculeț, Andreea Nastasă – Andreea Tetean 10, Irina Croitoru 7, Sylvia Lisewska 4, Sara Racho 3, Alexandra Orșivschi 2, Rebeca Vlădășel 2, Dalia Cîmpean 1, Bianca Cherecheși 1, Mălina Petrescu 1, Nicoleta Deaconu, Cristina Malac, Daniela Toader. Antrenori: Daniel Gheorghe, Valentina Ardean Elisei, Olivia Nanu, Diana Tamaș.

România Tineret: Daria Andrei, Sabina Cojocaru, Diana Neagu – Anamaria Grigore 6, Mihaela Mihai 6, Irina Maxim 3, Denisa Pavel 3, Beatrice Raicea 3, Rebeca Geamănu 2, Noemi Mezei 2, Mariam Mohamed 2, Lavinia Florea 1, Denisa Romaniuc 1, Diana Bazaliu, Alisia Boiciuc, Iulia Borcan, Bianca Drăgoiescu, Andreea Gheorghe. Antrenori: Simona Maior Pașca, Valentina Ardean Elisei, Luminița Dinu, Cătălin Ghenea.

Arbitri: Raul Dodu – Vasile Beică.

Sursa: CSM Deva

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/