Echipa naţională de futsal, din care a făcut parte şi un important contingent de jucători de la Autobergamo Deva, a ratat, în mod dramatic, calificarea la EURO 2016.
În meciul de baraj pentru calificarea la Campionatul European de anul viitor, pierzând, în prelungiri, cu 4-3, cu gol primit în ultima secundă, jocul disputat la Debrecen, cu Ungaria, după ce, în prima manşă, la Buzău, scorul fusese egal, 2-2. „Tricolorii” au condus cu 2-1 și 3-2 și au irosit două penalty-uri, prin frații Florin și Cristian Matei, ultimul de la Deva, scăpând calificarea printre degete, la ultima fază. Florin Matei a marcat toate golurile echipei României (15:07, 23:43 — penalty, 41:22), dar a ratat un penalty (36:40), ca și Cristian Matei (41:59). Pentru Ungaria au înscris Akos Harnisch (03:31), care a primit cartonaș roșu (23:43), Adam Hosszu (29:16) și Zoltan Droth (06:27, 49:59). La EURO 2016, programat în perioada 2-13 februarie, în Serbia, pe lângă echipa gazdă, s-au calificat Rusia, Spania, Italia, Ucraina, Slovenia, Croația, Portugalia, Kazahstan, Cehia, Azerbaidjan și Ungaria. Pentru România au evoluat, printre alţii, Cristian Matei, Florin Ignat, Adrian Pânzaru şi Szabolcs Manya, portarul Petrişor Toniţă fiind rezervă neutilizată, toţi aceştia jucând pentru FC Autobergamo Deva. De altfel, în afară de Laszlo Szots, toţi ceilalţi 13 componenţi ai echipei naţionale de futsal a României au evoluat sau evoluează la Deva.