Trei tineri au fost prinși de polițiști după ce au intrat cu o căruță în incinta Exploatării Miniere Lupeni și au furat mai multe instalații și componente metalice.
Tinerii, cu vârste de 14, 17 şi 33 de ani, toţi din municipiul Lupeni, au fost opriți în trafic, pe Drumul Național 66A, în zona Mina Sud. „Poliţiştii au stabilit că aceștia au pătruns în incinta E.M. Lupeni, de unde au sustras un contor curent, 5 bobine de comandă, două extinctoare, un ceas apometru şi mai multe cutii din tablă, cu intenţia de a le valorifica ulterior. Obiectele au fost restituite unităţii miniere, iar faţă de cei trei poliţiştii efectuează cercetări, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.




