Locuri de joacă din parcurile Hunedoarei lăsate de izbeliște și vandalizate

Hunedorenii mai au de așteptat modernizarea a două mari parcuri din Hunedoara, care în trecut erau printre cele mai populare zone de agrement ale municipiului.

Parcul Corvin din Hunedoara și Parcul Central nu au beneficiat de investiții importante în ultimii ani, în schimb au fost afectate de deciziile controversate pe care administrația locală le-a luat la mijlocul anilor 2000, când a concesionat terenuri din acestea unor investitori.

Starea mobilierului și a construcțiilor din Parcul Central lasă de dorit.

„Multe bănci și leagăne sunt vandalizate, topoganele au piese lipsă, vechile fântâni arteziene nu mai funcționează de ani buni, groapa de nisip e plină de mizerie – numai nisip nu găsești aici, unii localnici își fac nevoile într-o căsuță de lemn din mijlocul parcului, după ce au făcut o gaură în peretele acesteia de lemn. Și asta, deși sunt toalete ecologice în apropiere. Mirosul dejecțiilor se răspândește peste tot în jur. În aceste zile, când este grevă în învățământ, vine mai multă lume în parc, iar în vacanța de vară vor fi și mai mulți copii. Din cauza stării în care se află mobilierul, unele locuri au ajuns să fie periculoase pentru cei care le folosesc”, arată o localnică din Hunedoara.

Și în Parcul Corvinul din Hunedoara, oaspeții găsesc mobilier de joacă și bănci degradate, o fântână arteziană devenită ruină, o filigorie devastată în mare parte de localnici.

Primăria Hunedoara anunță că atât pentru Parcul Central, cât şi pentru Parcul Corvin, a întocmit documentaţia necesară accesării de fonduri europene nerambursabile cu ajutorul cărora cele două zone să fie reabilitate şi modernizate.

„La acest moment se aşteaptă deschiderea axelor de finanţare corespunzătoare, pentru a se putea depune spre evaluare proiectele întocmite pentru cele două parcuri. După ce se vor semna contractele de finanţare, Primăria efectua toţi paşii procedurali necesari pentru reabilitarea şi modernizarea celor două zone. Între timp, periodic, atât în Parcul Central cât şi în Parcul Corvinul, Primăria, prin intermediul societăţilor aflate în subordinea Consiliului Local, derulează acţiuni de întreţinere. În ce priveşte echipamentele de joacă din parcurile municipiului, acestea vor face obiectul unor acţiuni de mentenanţă mai ample începând de săptămâna viitoare”, a informat Primăria Hunedoara.

În multe cazuri, echipamentele de joacă nu sunt utilizate conform instrucţiunilor amplasate pe panourile de informare existente în fiecare astfel de zonă, ceea ce duce la deteriorarea lor, informează autoritățile.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente