Jafuri în parcul fotovoltaic din Ghelari

  • Administratorul parcului fotovoltaic s-a plâns Poliției municipiului Hunedoara de pagubele făcute de hoți în ultimul an, iar un flagrant a fost organizat pentru prinderea infractorilor.

„Polițiștii Secției de Poliție Rurală Hunedoara și cei ai Biroului de Investigații Criminale Hunedoara au demarat o serie de verificări și activități investigative, iar în 3 septembrie 2023 au organizat o acțiune în urma căreia au reușit prinderea în flagrant a doi bărbați din municipiul Hunedoara, în vârstă de 19 și de 41 de ani. Cei doi încercau să comercializeze pe un site de vânzări bunurile furate (respectiv 128 de panouri fotovoltaice, 11 invertoare și 9 suporți de invertoare – în valoare de peste 344.000 lei), care au fost, astfel, recuperate de polițiști”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de cei doi bărbați, cercetările continuând, în vederea documentării întregii activități infracționale.

„Ulterior polițiști au mai identificat un bărbat de 66 de ani, din județul Sibiu, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat reclamate. El a fost condus la sediul Poliției Municipiului Hunedoara pentru audieri, ulterior fiind dispusă și față de acesta măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Parcul fotovoltaic din Hunedoara, întins pe circa 30 de hectare la marginea satului Ghelari, a reprezentat o investiție estimată la circa 40 de milioane de euro, și trebuia să fie pus în funcțiune de peste cinci ani. Nici în prezent nu funcționează.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania
spot_img
spot_img

Știri Recente