- Retezatul, primul parc național al României, a împlinit 90 de ani. Cândva domeniu de vânătoare nobil, acest colț de natură cu păduri seculare și lacuri glaciare a devenit în 1935 o rezervație naturală de referință, datorită eforturilor savantului Alexandru Borza.
Alexandru Borza (1887 – 1971) recunoscut ca pionier al protecției naturii în România și fondator al Grădinii Botanice din Cluj-Napoca, a avut printre cele mai mari merite în înființarea Parcului Național Retezat.
În 1935, la aproape 15 ani de la primele demersuri făcute pentru înființarea Parcului Național Retezat, care la începutul secolului XX era cuprins în domeniul familiei nobiliare Kendeffy, eforturile profesorului Alexandru Borza și altor savanți, ca Emil Racoviță (1868-1947), au fost încununate cu succes.
- „Retezatul! Puţine nume de munte evocă impresii mai profunde de pribegii turistice, naturaliste şi vânătoreşti. Rar un masiv muntos care să te vrăjească mai mult cu peisagiile, de cea mai autentică sălbătăcie, să te fascineze mai tainic prin florile-i rare, prin gâzele minunate, vânatul extraordinar şi mai ales prin neîntrecutele fenomene glaciale: căldări, custuri, iezere, morene etc. În acest gigantic sanctuar al naturii cu o întindere de cel puţin 100 kilometri pătraţi vor admira şi studia minunele creaţiunii concentrate aici parcă din adins, generaţiile actuale şi viitoare de naturalişti, turişti din ţară şi de peste hotare, atraşi de faima Retezatului”, informa Alexandru Borza, în descrierea „Retezatul”.
Astăzi, Parcul Național Retezat se întinde pe peste 38.000 de hectare, majoritatea în județul Hunedoara. Adăpostește 50 de vârfuri de peste 2.000 de metri, cel mai înalt fiind Peleaga (2.509 m). Numele masivului vine de la Vârful Retezat, cunoscut pentru forma sa abrupt „tăiată”.
Supranumit „Tărâmul cu Ochi Albaştri”, masivul adăpostește peste 80 de lacuri glaciare – dintre care Bucura este cel mai mare, iar Zănoaga, cel mai adânc. Acestea, alături de circurile glaciare, păstrează urmele unei glaciații spectaculoase.
În inima parcului se află Rezervaţia Științifică Gemenele – 2.000 de hectare de păduri primare și biodiversitate rară, unde accesul este permis doar cercetătorilor și studenților de specialitate. Aici, natura își urmează nestingherită cursul de milenii.




