Accident în lanț la intersecția DN66 cu DN66A: Trei mașini implicate, un rănit

  • Un accident rutier grav s-a produs în această dimineață, pe DN 66, în zona Livezeni din Petroșani. În urma coliziunii dintre un autoturism și un autocamion, o persoană a fost grav rănită.

Vineri dimineață, în jurul orei 07:30, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier la intersecția dintre DN66 și DN66A.

Potrivit primelor cercetări, un bărbat de 53 de ani, din municipiul Vulcan, nu ar fi acordat prioritate în momentul în care a ieșit de pe DN66A, intrând în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar pe DN66. Acesta era condus de un bărbat de 30 de ani din județul Mehedinți.

Impactul nu s-a oprit aici. Un fragment din plastic desprins în urma coliziunii a lovit un al treilea autoturism, condus de un bărbat de 68 de ani din Gorj, care venea dinspre Târgu Jiu spre Petroșani.

Șoferul de 53 de ani a fost rănit și transportat la Spitalul de Urgență din Petroșani pentru îngrijiri medicale.

  • Sosite de urgență la locul producerii accidentului, echipajele de intervenție și medicale ale Detașamentului de pompieri Petroșani au constatat că evenimentul rutier s-a produs în urma coliziunii dintre 2 autovehicule, un autocamion și un autoturism. Conducătorul auto al autoturismului era încarcerat, prezenta semne vitale dar era inconștient.
    S-a intervenit imediat pentru descarcerarea victimei, ulterior aceasta fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Petroșani.
    În fiecare dintre cele 2 autovehicule implicate în accident se aflau doar conducătorii auto. Celălalt șofer nu a avut nevoie de îngrijiri medicale – a informat ISU Hunedoara

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Recomandările poliției pentru un trafic mai puțin „interactiv”

Pentru a evita evenimentele nedorite din trafic (și contactul de tipul „tableta volanului în piept”), polițiștii rutieri reamintesc participanților la trafic:

Respectați regulile de circulație și adaptați viteza la condițiile de drum;

Informați-vă în prealabil cu privire la condițiile meteo și starea drumurilor;

Păstrați distanța de siguranță și nu vă angajați în manevre riscante;

Nu folosiți telefonul mobil decât prin sisteme hands-free și nu conduceți dacă ați consumat alcool sau sunteți obosiți;

Pietonii sunt sfătuiți să traverseze regulamentar și doar după ce s-au asigurat că sunt observați de șoferi.

Pentru informații actualizate despre situația traficului, vizitați secțiunea Infotrafic de pe site-ul Poliției Române.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente