Proiectul minier de la Certeju de Sus, una dintre cele mai importante investiții economice propuse în județul Hunedoara, ar putea fi reluat într-o formă modernizată și adaptată cerințelor actuale de protecție a mediului. Însă, doar după ce autorităţile vor debloca acest proiect. Compania așteaptă motivarea Curții de Apel Alba Iulia privind prelungirea licenței de exploatare. Relansarea proiectului ar putea crea sute de locuri de muncă și ar aduce venituri importante comunităților din județul Hunedoara.
Compania VARDEV SA a obținut în instanță o soluție favorabilă în privința prelungirii licenței și așteaptă motivarea hotărârii pentru a putea continua procedurile juridice și administrative.
„Referitor la prelungirea licenței, instanța ne-a dat câștig de cauză. În momentul de față, așteptăm motivarea, care urmează să fie transmisă autorităților și Guvernului, iar apoi vom face pașii următori. Momentan, nu putem face nici angajări, pentru cp nu putem lucra fără licenţă. Noi suntem pregătiți, investitorul susține financiar proiectul în continuare”, a declarat Nicolae Stanca, directorul VARDEV SA.
Potrivit acestuia, documentația necesară pentru prelungirea licenței a fost depusă în termen, însă aprobarea nu a mai fost acordată înainte de expirarea acesteia, în ianuarie 2025.
„Deși prelungirea licenței a fost solicitată în termenul legal, nu știm motivul pentru care aceasta nu a fost aprobată de Guvernul României în 23 ianuarie 2025. Blocajul actual a apărut din cauza faptului că situația nu a fost deblocată din punct de vedere juridic”, a precizat Nicolae Stanca.
Un proiect reproiectat, fără cianuri
Noua variantă a investiției este diferită de proiectul propus inițial. Reprezentanții companiei susțin că au fost eliminate elementele contestate în trecut de organizațiile de mediu.
„Noul investitor a acceptat reproiectarea investiției. Au fost eliminate toate divergențele care au existat în trecut. Nu se mai folosește cianura, nu se demolează case și nu se va lucra în zone protejate. Cu toate astea, ONG-urile încă mai contestă în instanţă acest proiect.”, a declarat directorul VARDEV SA.
Potrivit lui Nicolae Stanca, proiectul nu va mai include iazurile de decantare clasice, iar suprafața ocupată de exploatare va fi redusă semnificativ.
„Noul proiect nu va mai avea iazuri cu cianură și nici iazul clasic. Se va folosi material uscat, asemănător nisipului. Nu va mai exista acel iaz cu cianură care reprezenta principala îngrijorare. Suprafața proiectului a fost redusă de la 450 de hectare la 250 de hectare”, a explicat Nicolae Stanca.
Sute de locuri de muncă pentru județul Hunedoara
Relansarea exploatării miniere ar putea avea un impact important asupra economiei locale. În perioada de construire a obiectivului ar putea fi create peste 1.000 de locuri de muncă, iar în etapa de exploatare ar urma să lucreze între 500 și 600 de angajați, pentru o perioadă estimată la peste 20 de ani.
„Investiția finală va depăși 500 de milioane de euro și va crea peste 800 de locuri de muncă, pentru o perioadă de peste 20 de ani. În faza de construcție vor fi create peste 1.000 de locuri de muncă, iar în perioada de exploatare vor fi între 500 și 600 de angajați”, a declarat Nicolae Stanca.
Directorul VARDEV SA estimează că proiectul va genera venituri suplimentare din taxe și impozite pentru administrațiile locale și ar putea contribui la dezvoltarea întregii zone.
„Primăria Certeju de Sus și localitățile adiacente implicate vor beneficia de venituri importante din taxe și impozite. Va fi o mână de ajutor pentru județul Hunedoara, având în vedere nivelul redus al veniturilor pe cap de locuitor”, a precizat acesta.
Posibile investiții și în alte zone miniere
Relansarea proiectului de la Certeju de Sus ar putea deschide noi perspective și pentru alte zone cu tradiție minieră din județul Hunedoara.
„Dacă această investiție va porni, sunt sigur că se vor dezvolta și alte zone. Vor putea fi redeschise zone miniere din apropierea Bradului, de la Băița și Crăciunești. În cazul Bradului, au fost depuse solicitări pentru noi activități de prospecțiune”, a declarat Nicolae Stanca.
Un proiect important pentru economia locală
Exploatarea auriferă de la Certeju de Sus a fost propusă într-o zonă cu o tradiție minieră îndelungată, situată în Munții Metaliferi, la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Deva.
Vechea variantă a proiectului prevedea exploatarea minereului în cariere deschise și amenajarea unor iazuri de decantare. Proiectul a fost blocat în urma unor acțiuni în instanță și a fost contestat de organizații de mediu.
Noua variantă pregătită de VARDEV SA ar urma să reducă suprafața exploatării, să elimine utilizarea cianurilor și să renunțe la iazurile de decantare clasice. Reprezentanții companiei susțin că investiția ar putea transforma Certeju de Sus într-un pol economic important al județului Hunedoara și ar putea contribui la revitalizarea unei regiuni cu o istorie minieră de secole.





