Încă un eşec pentru CNS Cetate Deva

 

Echipa din municipiul de reşedinţă al judeţului Hunedoara a pierdut al patrulea meci la rând

După debutul fulminant în Liga a III-a de fotbal, 3-1 acasă cu ACSO Filiaşi, cei de la CNS Cetate Deva par a nu se regăsi, pierzând încă un joc.

 

Se joacă pe goluri

Într-un joc contând pentru etapa a VI-a a Ligii a III-a de fotbal, seria a IV-a, CNS Cetate Deva a fost învinsă, în deplasare, într-un duel al nou promovatelor, de Performanţa Ighiu, cu scorul de 2-0. De altfel, echipa din Alba a învins-o şi pe cealaltă formaţie din judeţul nostru, FC Hunedoara, chiar pe stadionul „Michael Klein”, cu acelaşi scor. Revenind la meciul Devei, trebuie spus că băieţii pregătiţi de Marius Sîrbu au avut posesie, au dominat teritorial, dar nu au periclitat mai deloc poarta „albanezilor”, în prima repriză cei de la Cetate având o singuiră ocazie, în minutul 43, şutul lui Chelariu fiind reţinut de portarul gazdelor, la acel moment, însă, gazdele conducând deja cu 1-0, graţie golului lui Bărculeţ, din minutul 28, care, singur în faţa porţii, a fructificat fără niciun fel de problemă o pasă excelentă a lui Romică David, cel mai bun jucător al Performanţei. Repriza secundă s-a derulat cam după acelaşi scenariu, cu Deva având posesie şi dominare, fără ocazii însă, cu excepţia fazei din minutul 70, când lovitura liberă a lui Făgărăşanu a fost scoasă de Bodea, portarul gazdelor. Mai mult, pe contraatac, cei de la Ighiu au ratat trei bune ocazii de a înscrie, prin Romică David, Negură şi Sergiu Turuş. În minutul 83 a fost stabilit scorul final, de 2-0 pentru Performanţa Ighiu, graţie golului reuşit de Romică David, după o acţiune personală, iar echipa din Deva, rămasă tot pe poziţia a treisprezecea speră să-şi revină etapa viitoare, când va întâlni, pe propriul teren, ultima clasată, CS Ineu.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
pariuri sportive online romania
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente