Printr-o adresă trimisă Asociației Județene de Fotbal pe data de 2 martie 2016, conducerea clubului din Geoagiu își face cunoscută retragerea din competiția sportivă a acestui sezon din motive financiare.
Dorin Stroia
Primăria orașului Geoagiu nu a mai fost de acord cu încheierea contractului de asociere și din acest motiv AS Gloria Proinstal Geoagiu nu a mai putut suporta cheltuielile de funcționare ale clubului. Valoarea sumei necesare este de aproximativ 85.000 de lei, bani pe care edilii locali nu mai vor să-i bage în fotbal. Echipa înființată în anul 1972 numită pe atunci „Mureșul Geoagiu” a avut numeroase transformări de-a lungul anilor. Din anul 1995 funcționând în actuala denumire, a avut rezultate remarcabile în eșalonul județean. Venirea antrenorului prof. Chira Lucian la echipă a fost de bun augur urcând echipa în primele 5 locuri în clasament. Investițiile remarcabile făcute la Geoagiu în infrastructură, banii aruncați pe baza de antrenament, terenul de joc, vestiare, toate au rămas acuma o simplă amintire. „Mărul discordiei” pare a fi unul politic și anume desemnarea încă din luna decembrie a anului trecut a fostului președinte și susținător al clubului, Vasile Cărăguț, în cursa electorală de ocupare a fotoliului de primar la alegerile din 2016. În prezent două partide politice aflate în coaliție, dar la urna de vot mergând separat pe liste, fac ca spectatorii și iubitorii balonului rotund din zonă să sufere iar competiția sportivă de asemenea.




