19.8 C
Deva
marți, aprilie 30, 2024

Adrian David: „Marin Butar e în siguranţă”

„Soarta sau destinul, nici nu ştiu cum să-i spun a făcut ca, în această dimineaţă, Marin Butar să nu ia metroul şi a ales să meargă pe jos la serviciu”, au fost primele cuvinte ale preşedintelui Adrian David, cu referire la starea angajatului Consiliului Judeţean Hunedoara aflat în misiune la Bruxelles.

 

Marin Butar, consilier la Serviciul Relaţii Externe al Consiliului Judeţean Hunedoara, nu a fost afectat de atentatele din capitala Uniunii Europene. „Primul telefon pe care l-am dat azi dimineaţă, după ce am aflat de tragicele evenimente, a fost să-l contactez. Din fericire este în siguranţă, chiar dacă se află, ca şi întreg oraşul, în stare de şoc. Cred că o să îl aducem mai repede acasă pentru că, oricum, misiunea sa se apropie de sfârşit şi rezultatele sunt mulţumitoare, chiar foarte bune”, a mai spus David.

 

Butar, „spion” la Bruxelles

 

Ca urmare a întâlnirii din octombrie 2015 a preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara la Bruxelles, la sediul Biroului European al U.N.C.J.R. (Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România) cu Excelenţa Sa, Ştefan Tinca, Ambasadorul României în Belgia, Marin Butar a fost desemnat să reprezinte judeţului Hunedoara în cadrul Biroului pentru o perioadă de două luni, în perioada 15 februarie – 15 aprilie 2016.

Butar are misiunea de a pune la punct detaliile unei înfrăţiri cu o provincie din regiunea Wallonia şi de a aduce informaţii la zi referitoare la oportunităţile de finanţări europene, altele decât cele alocate României prin programele operaţionale. Consilierul Serviciului de Relaţii Externe a participat, de asemenea, la o serie de evenimente derulate în Bruxelles (seminarii, workshop-uri şi conferinţe) pentru a stabili legături cu organisme europene în vederea unor viitoare cooperări pe multiple planuri cu judeţul Hunedoara.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/