Termocentrala Paroșeni ar putea fi închisă printr-o decizie a instanței de la Petroșani. Miercuri, 15 iunie, este termenul în care cei de la Mediu cer oprirea activității, iar sindicaliștii își pun toate speranțele în amânarea sentinței. Altfel, în 30 de zile, activitatea de producere a energiei electrice se va opri total.
După mai multe săptămâni în care nu au produs nimic, de luni, Termocetrala de la Paroșeni a pornit activitatea, însă, ar putea fi oprită de decizia instamței. Totul, pentru că nu a fost plătită valoarea TVA, iar instalația de desulfurare, care a fost realizată în proporție de 96%, nu poate fi funcțională. „Nu s-au găsit, nici până în momentul de astăzi, soluții privind plata acelui TVA de 4 milioane de euro. Păcat pentru Paroșeni, că mai erau 4% pentru finalizarea acestei investiții, să parcurgem o etapă așa de periculoasă. Hotărârea instanței va fi una clară: sistarea activității, după care, va suspenda și anula autorizația de mediu”, a declarat Mihai Lorincz, lider sindical la SE Paroșeni. În plus, pentru că nu s-a conformat cerințelor de mediu, statul român va trebui să achite și amenzile.
„Amenda pentru certificatele de bioxid de carbon, sau gaze cu efect de seră, de anul trecut, este de peste 500 de milioane de lei, respectiv 150 de milioane de euro și pe anul acesta, încă nu am fost notificați, dar așteptăm a dua tranșă de amendă de 350 de milioane de lei. Mai mică, pentru că nu am avut cărbune și am funcționat mai puțin”, a completat Mihai Lorincz. Activitatea a fost suspendată în ultimele săptămâni la Paroșeni, pentru că oricum ar fi vândut foarte scump, în comparație cu energia hidro și la cât a plouat, nimeni nu a avut nevoie de energia produsă pe cărbune. Acum, însă, au repornit activitatea, doar pentru a vinde pe piața zilei următoare, ca să achite salariile angajaților, peste două zile. Din păcate, însă, doar o amânare a instanței ar putea să nu oprească definitiv activitatea la Paroșeni, miercuri, 15 iunie.




