Pictorul Mircea Popițiu oferă, celor cu drag de artă, o expoziție inedită – ce mai stă la vedere o vreme -, plasată într-un spațiu ușor atipic, dar generos, în felul lui: cafeneaua „Jos pălăria” din Deva. Un spațiu care, cu asemenea „utilare”, devine loc de limpezit și bucurat inima cea „dependentă de cultură”.
Este o expoziție liniștită, pusă sub un titlu blând și simandicos, „Culoare, suflet și retină”, dorindu-se mai degrabă o invitație în atelier curat, acolo unde-s proaspete acuarele și uleiuri.
Câteva cuvinte de privitor-amator am să spun, dar mult mai trainică desfătare veți găsi văzând lucrările, bucurându-vă de acest dar artistic. Am să spun două vorbe doar în întâmpinarea acuarelei lui Mircea Popițiu, interesantă și cu dor de liberă faptă.
Dintr-o pornire, dorindu-mi să fiu simpatic cu orice preț, aș spune că fiecărui marinar artist i se potrivește, genetic, acuarela. Nu știu dacă mi s-a rotunjit dorința, dar lui Mircea Popițiu i-a ieșit sigur așa potrivire, pe care o poate purta mândru la propria-i pălărie.
Trebuie să spun că, dintotdeauna, acuarela mi s-a părut o întreprindere dintre cele mai riscante pentru un pictor: are ea o sensibilitate aparte și capcane dintre cele mai fioroase, astfel încât nu te poți juca la fel de relaxat precum o faci cu uleiul, de exemplu. Iar dacă te joci, trebuie să fii în deplină știință a spațiului fluid pe care te așezi. Evident, este o părere de privitor cu știință amatoricească într-ale artei plastice, dar așa văd eu lucrurile.
Acuarelele propuse de Mircea Popițiu, în expoziția „Culoare, suflet și retină”, răsuflă ușurate, sunt jucate fără strângere de inimă și spaimă că n-ar ieși. În fapt, am senzația că aceste acuarele sunt lăsate să vorbească, dincolo de simbol, despre încrederea artistului în libertatea de a te juca în formă și culoare, în libertatea de a lăsa spații de transparență care elimină obligativități privind rigurozitatea formelor. În astfel de stare de spirit, transmisă în acuarelă, și lumina capătă vioiciune, făcându-și loc chiar și acolo unde nu ai aștepta-o.
Și, uite-așa, nevoile privitorului, care caută semne și drumuri luminate, se împacă, în acuarela lui Mircea Popițiu, cu doza sănătoasă de libertate plastică despre care aminteam.
Mergeți și vedeți această expoziție și, cu siguranță, veți găsi argumente mai bune decât modestele cuvinte de mai sus.
