Un tânăr de 29 de ani, care circula cu o motocicletă pe șoseaua Călan – Hațeg, nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a derapat şi a pierdut controlul direcției, a ajuns pe contrasens și a lovit un autoturism care circula din sens opus, condus de o femeie de 55 de ani. „În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a unei tinere de 26 de ani, din comuna Blăjeni, pasageră pe motociclu”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara.





