Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție a României au respins, prin sentință definitivă, pretențiile Primăriei Petroșani de scoatere din fondul forestier a unei suprafețe de peste 43 de hectare de teren în Parâng, pe care administrația locală dorea să dezvolte domeniul schiabil.
În timpul celor cinci ani de procese, Primăria Petroșani și Regia Națională a Pădurilor Romsilva nu au căzut de acord asupra modului în care urma să fie realizată această acțiune și nici a suprafeței necesare investiției din cadrul programului „Schi în România”.
„Prin cererea nr. 7847/20.04.2012 reclamantul (primăria) a solicitat pârâtei (Romsilva) să emită avizul pentru scoaterea definitivă din fondul forestier național a suprafeței de 43,3641 ha, necesară realizării obiectivului Dezvoltarea domeniului schiabil în zona turistică Parâng. În proiectul tehnic depus de reclamant și analizat de expertul topometrist au fost configurate patru componente: telegondolă, teleschi, pârtii de schi și drumuri de legătură între pârtii. Procedând la identificarea și măsurarea suprafețelor fiecărei componente, expertul a ajuns la concluzia că există diferențe între suprafețele aflate în proprietatea Statului Român și administrate de Romsilva, prevăzute în proiect și solicitate de reclamant și cele identificate în teren, (…) diferențe relevante și inacceptabile între suprafețele solicitate – 43,3641 ha– și cele identificate în teren ca fiind corespunzătoare proiectului tehnic – 37,2532 ha”, informa instanța, motivând astfel respingerea cererii depuse de primărie.
„Nimic nu împiedică reclamantul să formuleze o nouă solicitare, pornind de la realitatea constatată prin raportul de expertiză”, se arăta în dosar. Primarul Tiberiu Iacob Ridzi a declarat că demersurile pentru terenurile din Parâng vor fi reluate.




