Chiar dacă aduce a resemnare ori a pesimism de bătrân hârșit, am credința că sunt obiectiv în privința calificativului din titlul acestor rânduri scrise la cald, imediat după încheirea finalei mici, cu Olanda, dar cu sânge rece. Asemenea sângelui veteranei acestei selecționate, Valentina Elisei- nume pe când juca la marea echipă a Devei, și Ardean de ceva vreme, care a reanimat selecționata noastră și timp de vreo 15 minute am controlat jocul și am adus rezultatul de la pauză la un scor final mai realist.
Da !, doamnelor, domnișoarelor – mă adresez exclusiv componentelor echipei reprezentative a țării; da, domnilor- specialiști, antrenori din cluburi și selecționeri, șefi de cluburi și de Federație, DA!- valoarea reală a echipei este sub locul patru ocupat la acest European! Priviți cine se află de la locul patru în jos și venim cu picioarele pe pământ, fără să ne amețească aerul tare al înălțimilor. Și vă rog pe toți/toate să nu începeți cu scuze și lamentări legate de accidentarea marii handbaliste a continentului, Cristina Neagu, chiar când era mai mare nevoie de ea, cu obișnuitele tânguiri- dacă era și Cristina, poate… ; dacă nu ar fi fost indisponibilă Cristina… Chiar meciul din finala mică, cu Olanda, fără Cristina, a fost mai bun decât primul, cel din grupă, incvlusiv rezultatul. Nu! Nu absența Cristinei a diminuat valoarea echipei, ci, dimpotrivă, creditarea și presiunea asupra Cristenei Neagu ca factor hotărâtor, impunerea acesteia ca om-echipă au slăbit mobilizarea ansamblului echipei. Apoi, neprofesionalismul unui selecționer plătit ca-n Occident, dar care nu a adus în Franța eventuala înlocuitoare a Cristinei Neagu, la caz de nevoie, cum s-a și întâmplat. Pe care achemat-o abia când nu mai avea de ce s-o cheme de-acasă, din vacanță, de la odihnă, în loc să fie prezentă în atmosfera lotului și competiției, pregătită la nivelul impus de o așa întrecere. Și, iată, că valoarea actuală a echipei este scăzută tocmai de viziunea îngustă a unor mari specialiști, aduși ca salvatori, dar experiențele de până acum, atât la cluburi, cât și la naționale – inclusiv la cea masculină-, ne arată că… marii antrenori sunt mari doar la mari echipe gata făcute; nu ei fac echpe mari. Cel puțin în România- cu rare excepții.
Îmi rămân în minte câteva nume care s-au ridicat la statură europeană în această competiție. În afara vedetei autentice Cristina Neagu, care numai Dumnezeu știe dacă va mai fi vreodată la fel de mare sportivă. Și vorbim de Crina Pintea, pe bună dreptate declarată pivotul competiției, Eliza Bucenschi, portărițele Denisa Dedu și Iulia Dumanska și, evident, favorita noastră, Valentina Elisei- Ardean, de mulți ani aflată acolo sus, la vârful piramidei. ( Câștigătoare a Cupei Challenge, cu U-REMIN Deva-2002; Cea mai bună extremă stângă la Campionatul Mondial din Rusia-2005; golgeter la Cupa Cupelor EHF-2007; Cea mai bună extremă stânga la Campionatul European din Macedonia-2008; Cea mai bună extremă stânga la Campionatul Mondial din Danemarca-2015).
Cronica sentimentală. UN LOC MAI BUN DECÂT ECHIPA!
