Proba de traseu pentru obținerea permiselor de conducere a fost anulată, în Petroșani, pentru zilele de 16 și 17 ianuarie, și asta din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
Cei care doresc, pot susține această probă în Deva. Cei care nu vor sau nu se pot deplasa în orașul reședință de județ vor fi reprogramați, a anunțat Prefectura Hunedoara.
Astfel, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara a anunțat că, ”din cauza condițiilor meteo nefavorabile din zona Văii Jiului, examinările pentru proba traseu pentru obținerea permisului de conducere, programate a fi susținute în perioada 16 ianuarie – 17 ianuarie 2019 în municipiul Petroșani, nu mai pot avea loc. Pentru cei programați în aceste două zile, creăm posibilitatea susținerii probei traseu în municipiul Deva, iar persoanele care nu se pot deplasa la Deva în acest scop, vor fi reprogramați și vor fi anunțați în cel mai scurt timp”.
Carmen COSMAN – PREDA




