Valea Jiului visează la o revenire în fotbalul mare, în viitorul nu foarte îndepărtat. Oamenii de fotbal îşi propun să construiască o echipă alcătuită exclusiv cu jucători din Valea Jiului, care să pună umărul la o promovare în liga a treia
Aflată în liga a patra şi la doar câteva săptămâni distanţă de aniversarea celor 100 de ani, Jiul poate renaşte in propria cenuşă. Antrenorul Damian Militaru a declarat că se discută despre echipă ca despre un nou început. Negocierile cu Primăria Petroșani și primarul Tiberiu Iacob Ridzi sunt avansate şi dau speranţe iubitorilor de fotbal. „Ne dorim să promovăm cu Jiul în liga a treia. Am avut nenumărate discuţii pe această temă. Am vorbit despre formarea unei echipe care să aibă numai jucători din Valea Jiului. Considerăm că şi tinerii din Vale trebuie să aibă o şansă. Deocamdată am reuşit să-l aducem pe Bogdan Matei, un jucător foarte bun, dar am mai vrea să-l luăm pe Sandu Remus de la Energeticianul, care este jucătorul nostru, pe Andrei Firan. Ne dorim ca Jiul să aibă o altfel de şansă”, a spus antrenorul Damian Militaru.




