A fost lichidat focarul de pestă porcină din județ

Pe 24 august 2019, într-o gospodărie din municipiul Vulcan, de pe strada Jiului, din cartierul Colonia de Jos,  proprietarii au găsit doi porci morţi dintr-un număr de trei pe care îi deţineau.

În urma analizelor efectuate, pe 27 august s-a confirmat existența unui focar de pestă porcină în respectiva gospodărie din localitatea hunedoreană Vulcan.

Nu se transmite la om

Ca urmare a acestui fapt a fost sacrificat și cel de-al treilea porc și în Vulcan, dar și în zonele adiacente din Valea Jiului, s-a instituit starea de alertă epidemiologică. Din fericire, măsurile luate au fost eficiente, boala nu s-a extins, iar autoritățile județene au confirmat stingerea focarului de pestă porcină africană din municipiul Vulcan. „S-a catagrafiat zona, pentru a ști exact care a fost incidența, numărul de suine de acolo și mișcarea acestora în perioada apropiată descoperirii focarului. De asemenea, s-au luat măsuri pentru izolarea zonei, prin controlul principalelor căi de comunicație în așa fel încât să se limiteze cât mai mult extinderea. S-a mai decis reiterarea interzicerii târgurilor și expozițiilor cu vânzare de animale pe teritoriul județului, până la o dată care va fi comunicată ulterior. Totodată s-au luat măsuri de asigurarea profilaxiei, cu filtre de dezinfecție, și, în plus, lucru foarte important, au fost organizate acțiuni pentru conștientizarea populației privind pesta porcină. Aceste seturi de măsuri s-au dovedit a fi eficiente și pot să anunț, în mod oficial, că focarul de pestă porcină africană înregistrat în municipiul Vulcan a fost lichidat”, a declarat Fabius Kiszely, prefectul județului Hunedoara. Legat de pesta porcină africană, mai trebuie subliniate două lucruri. În primul rând, aceasta nu se transmite la om, și, de asemenea, fermierii români ai căror porci se îmbolnăvesc de pestă vor putea accesa fonduri europene, țara noastră având la dispoziție 50 de milioane de euro în acest sens.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente