- Peste 100 de mașini au rămas blocate, marți seara, pe drumul montan care leagă Valea Jiului de Băile Herculane. Situația a fost semnalată de Salvamont România, ca fiind „cel mai ciudat caz primit vreodată de echipele Salvamont”.
„Salvamontiștii din județele Gorj si Caraș Severin au fost alertați cu privire la existenta unor mașini blocate pe șoseaua care trece prin Gorj, prin Valea Cernei si care leagă Câmpul lui Neag, din Hunedoara, de Băile Herculane, din Caraș Severin. Nimic spectaculos până aici, au mai fost drumuri rupte de ploi sau înzăpezite, au mai fost mașini și oameni blocați, dar acum situația întrece orice închipuire, este vorba de 110 mașini și peste 200 de persoane”, a informat Dispeceratul național Salvamont, pe pagina de Facebook Salvamont România.
Aluviunile aduse de ploi de pe versanți au blocat pe Drumul Național 66A, care din zona Câmpușel, aflată la limita județelor Hunedoara și Gorj, continuă cu o porțiune aproape impractibabilă, spre valea Cernei.
„În contextul fenomenelor hidrometeorologice prognozate, elicopterul SMURD al Punctului de Operare Aeromedicală Caransebeș a executat o misiune de căutare pe DN 66A – tronsonul Câmpu lui Neag (Hunedoara) și Cerna Sat (Gorj), în urma unui apel primit la 112 care anunța o posibilă blocare a unui convoi format din mai multe autoturisme. Pentru gestionarea misiunii, la locul indicat au fost trimise, în vederea acordării sprijinului de specialitate, echipe de intervenție ale ISU Gorj, ISU Hunedoara și ISU Caraș-Severin, Salvamont Gorj și Hunedoara, dar și echipe ale Jandarmeriei Române. În urmă cu puțin timp, echipajele de intervenție au ajuns la locul unde existau informații că grupul de autovehicule a ramas blocat, iar din informațiile primite la acest moment, ocupanții nu prezintă probleme medicale”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara.




