33.3 C
Deva
sâmbătă, septembrie 23, 2023

Mai încuiați ca în Evul Mediu întunecat. S-au răzbunat pe un excavator, supărați că se lucrează la restaurantul KFC

Un nou incident de incitare la ură a avut loc în Hunedoara, după ce în 2022, autori neidentificați au mâzgălit pereții unei grădinițe aflată în șantier, revoltați că aceasta a fost zugrăvită în culori apropiate celor ale curcubeului.

Evenimentul a avut loc pe șantierul unui viitor complex comercial de pe Bulevardul Traian, complex care va cuprinde și un magazin fast-food KFC. Persoane necunoscute au turnat benzină pe un excavator folosit de firma de construcții și i-au dat foc. Apoi au mâzgălit cu vopsea albă câteva mesaje cu caracter rasist și de incitare la ură.


„Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată cu privire la faptul că s-a produs un incendiu la un excavator aflat în zona unui şantier de pe bulevardul Traian, din localitate. În cel mai scurt timp, la fața locului s-au deplasat poliţiştii, care au constatat faptul că la un buldo-excavator, la compartimentul motor s-a manifestat un incendiu, care a fost lichidat în scurt timp de pompieri din cadrul Detașamentului Hunedoara. În urma incendiului, nu au fost înregistrate victime omenești, ci doar pagube materiale, valoarea prejudiciului cauzat în urma incidentului urmează a fi stabilită ulterior”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

După ce au fost vizionate imaginile înregistrate pe camerele video din zonă, polițiștii au stabilit că focul a fost pus intenționat.

„În cauză, poliţiştii vor efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere, în vederea identificării autorului faptei şi a luării măsurilor legale. În zonă, pe un trotuar al bulevardului, au fost identificate mesaje cu caracter rasist, scrise cu vopsea albă, ce vor face obiectul unor cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de incitare la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Cu o zi înainte de incident, Primăria Hunedoara a anunțat pe pagina ei de Facebook că în zonă va fi construit un restaurant KFC
„Au început lucrările de construire a unui complex comercial ce va include un restaurant KFC şi un magazin. Acesta va fi amplasat pe b-dul Traian nr. 5 (între benzinăria OMV şi Lidl). Complexul va cuprinde un restaurant KFC amenajat pe un singur nivel, cu o suprafaţă de 333 mp, un magazin Pepco aflat într-o altă clădire, cu o suprafaţă de 385 mp, căi de acces, zone verzi, terase exterioare, parcări şi mobilier urban. Restaurantul va avea şi o linie de servire drive-thru, programul propus de funcţionare fiind de 24 de ore din 24, şapte zile din şapte”, informa Primăria Hunedoara.

În iunie 2022, o grădiniţă din Hunedoara, aflată în șantier, a fost vandalizată, iar autorii distrugerilor au lăsat mesaje de ameninţare şi de ură pe faţada clădirii. Un milion de euro au fost investiţi în modernizarea grădiniţei „Piticot” din Hunedoara, fonduri accesate de primărie prin programele Uniunii Europene. La scurt timp după ce faţada clădirii a fost zugrăvită, ea fost devastată de persoane necunoscute, care par să fi fost revoltate de culori asemănătoare celor ale curcubeului, alese pentru decorarea ei: galben, portocaliu, roşu, violet, bleu-marin, albastru, verde.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente