7.6 C
Deva
vineri, mai 17, 2024

(VIDEO) Transformare uluitoare. Două decenii de când baza militară antiaeriană de la Vadu Dobrii este închisă

  • Din anul 2003, fosta unitate antiaeriană de la Vadu Dobrii, Hunedoara, a fost închisă şi lăsată în conservare. A funcționat timp de jumătate de secol în locul izolat din Munții Poiana Ruscă, înconjurat de păduri și aproape inaccesibil din cauza drumurilor grele, dar și a faptului că niciun civil din zonă nu avea voie să se apropie de el.

La două decenii de când fosta bază militară a fost închisă și lăsată în conservare, clădirile și construcțiile sale dezafectate, care ocupă un teren de circa 26 de hectare, oferă o priveliște stranie.

(VIDEO) Buncărul antiatomic din Hunedoara are o intrare secretă

Fostele sale cazărmi s-au degradat, iar pe terenurile din jurul lor natura a pus stăpânire. Până primăvara târziu, locul este acoperit cu zăpadă, iar urmele animalelor sălbatice care îl stăpânesc se văd la tot pasul.

În 1962, primele rachete au fost aduse în locul din munţi, numit Valea Ursului, unde a fost înfiinţat unul dintre cele patru divizioane ale Regimentului 15 Rachete şi Artilerie antiaeriană.

Celelalte divizioane de foc au fost amplasate la marginea satului Sânpetru (Haţeg), la Orăştie şi deasupra satului Sârbi (comuna Ilia), iar divizionul tehnic şi centrul de comandă al unităţii se aflau în Hunedoara.

Divizioanele au fost dotate cu rachete sovietice Dvina şi Volhov şi cu baterii de artilerie antiaeriană de calibrul 57 mm pentru apărarea antiaeriană la înălţimi mici şi, din anii ´80, cu mitraliere antiaeriene MR-4 de calibrul 14,5 mm de provenienţă românească.

Fosta unitate militară antiaeriană a funcţionat din anii ´50 până la începutul anilor 2000, dar singurele rachete au fost activate, potrivit foştilor militari, în seara de 25 decembrie 1989, în timpul Revoluţiei.

Atunci, pe ecranele staţiilor de radiolocaţie au apărut zeci de ţinte aeriene neidentificate, iar din Divizioanele de la Sânpetru – Haţeg şi Vadul Dobrii – „Valea Ursului”, au fost lansate rachete, care s-au autodistrus în aer, deoarece nu întâlniseră nicio „ţintă” dintre cele vizualizate pe radar.

Componente ale uneia dintre rachete au căzut în curțile oamenilor din comuna Lunca Cernii de Jos, aflată în apropiere și au fost descoperite în 2021, îngropate.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/