Căutat de polițiști pentru crimă

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Simeria, a fost dat în urmărire națională și în consemn la frontieră, fiind căutat după ce ar fi ucis o femeie de 70 de ani. Cu câteva zile mai devreme, bărbatul pe nume Caius Daniel Drăgoi și-a tâlhărit fosta concubină, fiica femeii ucise, dar a fost lăsat în libertate.

„Poliția Orașului Simeria a fost sesizată de o femeie de 51 de ani, din Simeria, cu privire la faptul că, în momentul în care a revenit de la serviciu, a observat ușa locuinței întredeschisă și a surprins un bărbat de 47 de ani (fostul concubin) în locuință. Acesta a încercat să o tragă în locuință, posibil cu scopul de a o agresa, însă femeia a reușit să scape, moment în care bărbatul a părăsit locuința și a fugit. Când a intrat în locuință, apelanta și-a găsit mama (în vârsta de 70 ani) căzută pe podea.
Femeia în vârstă de 70 de ani a fost supusă procedurilor de resuscitare, însă medicii au fost nevoiți să declare decesul acesteia. Cadavrul femeii a fost preluat de medicii legiști, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzei morții, iar polițiștii efectuează activități în vederea depistării bărbatului de 47 de ani.
Din primele verificări rezultă indicii privind comiterea infracțiunii de omor, cercetările fiind preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Tâlhăria de care a fost acuzat Caius Daniel Drăgoi a fost comisă în noaptea de 4 octombrie 2023, în jurul orei 0:15. Fosta sa parteneră de viață a sunat atunci la 112 și a reclamat că acesta a intrat peste ea în casă și i-a furat telefonul mobil.

„La fața locului s-a deplasat patrula de intervenție, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi a pătruns pe fereastră în imobilul situat în orașul Simeria, de unde a sustras mai multe bijuterii, un telefon mobil și un portofel în care se aflau mai multe documente și o sumă de bani, după care a mers în camera fostei concubine, iar în momentul în care aceasta s-a trezit, bărbatul a pus-o în imposibilitatea de a se apăra apăsând-o cu un prosop în zona gurii pentru a nu putea să strige după ajutor”, a informat Bogdan nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Bărbatul a părăsit locuința și a fost depistat de polițiști pe o stradă din orașul Simeria. A fost imobilizat și condus la sediul Poliției Orașului Simeria, pentru cercetări. „În urma controlului corporal, toate bunurile menționate sustrase au fost găsite asupra sa. Apoi a fost lăsat în libertate. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată”, a informat IPJ Hunedoara.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente