Miniştrii PNL îşi depun în bloc demisiile la ora 11.15, înainte de şedinţa de Guvern
Premierul Victor Ponta a plecat la Palatul Cotroceni, pentru o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu privind înlocuirea miniştrilor PNL demisionari, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Ponta a anunţat anterior că, după ruperea USL, va numi miniştri interimari, dintre miniştrii PSD, pe locurile vacantate de PNL.
UPDATE 10:40 – Câmpeanu a demisionat de la Ministerul Muncii
Mariana Câmpeanu şi-a depus demisia din funcţia de ministru al Muncii, după o discuţie cu premierul Victor Ponta, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Câmpeanu a sosit la Guvernn jurul orei 10.00 şi a plecat după aproximativ 30 de minute.
Miniştrii PNL, Eugen Nicolăescu, Ramona Mănescu, Gigel Ştirbu, Lucia Varga, Mihai Voicu, Cristian David, Mariana Câmpeanu, au fost convocaţi înainte de şedinţa de Guvern de miercuri, la Palatul Victoria, pentru a-şi prezenta în acelaţi timp demisiile din funcţie.
În cursul zilei de miercuri este de aşteptat ca miniştrii liberali să susţină conferinţe de presă, pentru a-şi prezenta bilanţul mandatului.
SURSE: mediafax.ro




