Deputatul roşu care promitea să facă tot ce vă trece prin cap a depăşit toate aşteptările.
Face chestii neaşteptate, lucruri pe care nimeni nu s-ar i gândit să i le ceară.
Cum ar fi, de exemplu, performanţa de a înfiinţa un loc de muncă pentru nevastă-sa.
No, ce om cu scaun la cap s-ar fi tăvălit în chinuri ca să-l determine pe deputatul comunal la un aşa travaliu de larg interes cetăţenesc?
Pesedistul paraşutat la Casa Poporului şi-a basculat muierea pe statul de plată al unei firme de stat care plăteşte salarii nesimţite pentru băieţii deştepţi din energie.
Performanţa deputatului comunal este lăudabilă, cu atât mai mult cu cât firma-mumă care o plăteşte pe nevastă-sa este în insolvenţă.
E adevărat că doamna deputăreasă nu are în comun cu energia electrică nici cât poate uscătorul ei de păr, dar astea sunt fleacuri de chiţibuşar care caută nod în papură marilor împliniri electorale.