Viaţă grea în opoziţie, mai ales dacă eşti şef de partid şi personal ai pierdut toate confruntările electorale în care ai intrat. Slujbă pe alese – canci, sinecură publică pe cale politică – ioc. Şi uite aşa din ditamai demnitarul de pe vremea când partidul era în tot şi-n toate a ajuns şomer.
Vâjâie târgul cum că Preşedintele s-ar fi milogit de un coleg de partid (subaltern pe cale politică, dar ajuns stăpân peste oraş) să-i dea şi lui un fotoliu de director pe care să-şi aşeze ciolanele ostenite. Dar alesul nici n-a vrut să audă, s-a făcut că plouă.
Mai pe urmă Preşedintele a mers cu mâna-ntinsă la politicienii roşii că ei sunt acum pe cai mari. Oamenii cu trandafirii i-au propus un post mărunţel de execuţie, însă Preşedintele a ripostat că nu poate sta decât pe funcţie de şef.
Aşa că până la urmă opoziţia e condusă de un bărbat de stat care chiar stă.
În şo
maj
