Nu-mi dau seama, nu sunt sigur dar am credința că o atracție nespusă, nelămurită, destul de intimă și ispititoare, precum Ielele, sălășluia ascunsă în mintea mea poate de la tângiutorul cânt al lui Grigore Leșe- Cântă cucu, bată-l vina/ De răsunaă Bucovina… Poate de mai înainte, iar cântecul doar a încununat-o, iar recent i-am dat viață acelei atracții magnetice, ce s-a dovedit magnifică. Cineva drag îmi spunea că dacă vreau o imagine din Austria trebuie neapărat să ajung în Bucovina. Altcineva, vom vedea mai încolo, spunea că acea parte de România ar fi o… Elveție a estului Europei. Originar, numele Bucovina vine de la Țara Fagilor. Care, sub numele actual a intrat în uz, oficial, abia în anul 1774, imediat după ce Imperiul Habsburgic a anexat partea de nord-vest a Moldovei, inclusiv fostele capitale Siret şi Suceava şi mănăstirile medievale fortificate. Ca răsplată că nu au intervenit într-un război ruso-turc. Până în 1774 zona era cunoscută ca parte din Ţara de Sus a Ţării Moldovei. Ca realitate istorică şi cu acest toponim, Bucovina există în cuprinsul Imperiului Habsburgic, până la 1918. De-atunci, ca… Perlă, Diamant, sau orice, raritate, realitate materială, spirituală și socială a României de azi, fiind cam cea mai frumoasă și așezată bucată a acestei țări!
Există însă și surse care pomenesc termenul Bucovina cu vechime medievală, dar după bunul obicei al Istoriei noastre, inclusiv contemporană, sunt mai credibile înscrisurile străine, în defavoarea celor autohtone. Cum e cazul și documentului care ne asigură că termenul Bucovina era utilizat încă de la începutul Evului-Mediu pentru partea din nord-vestul Moldovei. Bucovina, în sensul de pădure de fagi, apare prima dată într-un document emis de domnul Moldovei, Roman I Muşat, la 30 martie 1392, prin care dăruieşte lui Ionaş Viteazul trei sate, aflate pe apa Siretului, „în sus până la Bucovina cea mare, pe unde se arată drumul de la Dobrinăuţi”. În timpul stăpânirii habsburgice, ” În Bucovina s-au petrecut numeroase transformări care au contribuit la schimbarea fizionomiei demografice, economice, politice, etnice şi culturale a provinciei, conferindu-i un statut singular în comparaţie cu regiunile învecinate. În urma acestor transformări, Bucovina a devenit în conştiinţa opiniei publice cultivate o Elveţie a estului Europei, capitala provinciei, Cernăuţi, dobândind titlul deosebit de măgulitor de Mica Vienă”, afirmă istoricul Florin Pintescu, conf. univ. la Universitatea Ștefan cel Mare Suceava. „Bucovina a constituit un strălucit exemplu de colaborare inter-etnic, lansându-se celebra expresie „homo bucovinensis”, prototip al individului tolerant, ce vorbeşte cel puţin două limbi şi care oferă un model de convieţuire paşnic inter-etnic. Conform opiniei lui Emmanuel Turczyski, un cunoscut istoric german expert în problemele Bucovinei, în Bucovina a existat un adevărat „consens ideologic” bazat pe „larg diseminata identificare a bucovinenilor cu trăsăturile regiunii, cu un sistem legal bine stabilit, toleranţă şi progres socio-cultural, unde loialitatea către aceste valori nu însemna neloialitate faţă de propria comunitate etnică sau religioasă”. Unii istorici au comparat colaborarea inter-etnic din Bucovina cu situaţiile din Tirol şi Cipru, „modelul” bucovinean demonstrându-și superioritatea”, mai susţine istoricul Florin Pintescu.
Acest context istoric, politic, cultural, social și etnologic a creat acea parte a României, numită Bucovina, datorită căreia astăzi, la vremea unei dezolante și alarmante crize de pierdere a identității ca neam putem să redevenim optimiști, încrezători că mai avem șanse de a ne alinia lumii civilizate. Spun asta cu convingerea că turismul intens în zonă nu va polua locul cu obiceiuri și apucături balcano-latino-țigănești. Precum cele din celebrul Pas Tihuța -bucuria televiziunilor la venirea iernii că se înzăpezesc camioanele!-, care sub pretextul legendei Drakula și etalând un fel de statuie, nici bust nici întreagă, a ui Bram Ștoker girează o cârciumă la șosea. Dimpotivă, spun cu speranța că acei turiști trecători prin reala Grădină a Raiului Românesc vor învăța, vor încerca să priceapă că migranții bucovineni nu au revenit în vacanțe doar pentru a se făli cu BMW-uri și alte de-astea (în care nu te urci în pantaloni scurți, adidași sau șlapi, ci elegant. Ca Beckenbauer!)… Ei nu au fost căpșunari; sunt constructori, dulgheri, meseriași harnici, care și-au găsit un trai mai bun în Anglia, Germania, Austria. Și au adus cu ei din cele străinătățuri obiceiuri, modele și stil de viață, case frumoase, nu vile cu turnulețe de îmbuibați, ci case decente, funcționale, elegante, arătoase. Au adus așezări întregi, sate ca noi, legate cu drumuri bune, asfaltate, că nici cârcotașii nu pot invoca lipsa infrastructurii, ca motivare a lipsei de interes și acțiune. Flancate de terase, restaurante, pensiuni atrăgătoare, curate, bine concepute și întreținute, cu personal serviabil, decent, și mâncăruri bune pe alese. Localități cu trotuare cum nu sunt în Deva, dar nici în Bistrița, sau Dej, pe unde am trecut, comunități curate, înverzite de arbuști, flori și arbori, verdeață cât permite locul… Toate lăsând impresia că nu e nevoie de primării, de servicii de salubritate, că te și miri și te freci la ochi să fii sigur că te afli, totuși, în România. În România, dar în partea sa de civilizație cu adevărat occidentală. De aceea, și atunci, în vechime, și azi este comparată cu Elveția, Austria, cu Lumea Bună. Și, de-o fi să mă țină inspiarația, vă voi mai povesti…
