Manevrele care au loc de peste două decenii în politica românească tind să transforme România într-un pionier al ușor debilei desființări a sistemului democratic bazat pe partizanat doctrinar și principial. În fapt, ceea ce reușesc oamenii politici români, prin activitatea lor, este îngroparea tuturor principiilor și strategiilor ce definesc partidele și curentele politice.
Cel mai aprig în ultimii 10 ani, partidele politice românești, prin deciziile luate în legătură cu strategiile de cooperare și fuziune, prin deciziile luate în exercițiul puterii demonstrează electoratului că zonele altădată coerente ale politicii au devenit teritorii „sans rivages”, caracatițele de partid încurcându-și reciproc tentaculele într-un amestec fără formă și fără fond.
Niciun român teafăr la cap nu poate delimita precis teritoriul „stângii” sau al „dreptei” politice. Social-democrația românească, revendicată, teoretic, de PSD, UNPR și PP-DD este poveste proastă, în condițiile în care cei mai crunți, mai cruzi, și mai prosperi și mai doritori de lux „forjori” ai capitalismului despotic sunt plasați chiar în această tabără politică. Să nu mai vorbim de deciziile economice luate din această zonă, decizii care, în afara anilor electorali, când plouă cu pomeni, sunt departe de o strategie politică specifică social-democrației.
Liberalismul românesc și sateliții „populari” ai acestuia demonstrează o frivolă dependență de populism socialist, chiar dacă, atunci când vrea să coafeze distincția față de adversarii social-democrați, propune programe ce miros, vag, a strategie politică de dreapta.
Poate cea mai clară expresie a acestei dezrădăcinări politice este insistența cu care, îngrozitor de des, întocmai unor virgine scuturate de rude îmbătrânite, politicienii români evită să se încadreze politic, folosind un termen care sporește confuzia prin inutilitatea sa: „centru”. Unii sunt de „centru-stânga”, alții de „centru-dreapta”, ba chiar am auzit formulări hilare de genul „centru-centru-stânga”. De parcă toți politicienii români stau pe o insulă în mijlocul unei mocirle și se străduiesc să-și arate bombeurile cât mai puțin pătate, în condițiile în care viața politică reală, normală nu este insulară, ci dincolo de malul mocirlei.
În condițiile acestui pionierat înspre o democrație vicioasă și confuză, unică și extrem de originală, cetățeanului român, mai ales celui tânăr, i se refuză dreptul la opțiune politică. Pentru că nu poți opta pentru o mocirlă generală, scoasă din spațiu și timp, scoasă din realitate și trântită ca utopie pe mintea năucă a românului.
