Analizând, la rece, cele petrecute în ultima săptămână, am ajuns la concluzia nu numai că social-democrația tinde să o ia pe urma liberalismului românesc, mutilându-și reușitele, resursele și enervându-și chiar propriul electorat, ci și că îndepărtarea celor două curente politice românești mari de oameni deschide o cale excentrică: naționalismul radical.
Nici măcar nu e mare efortul de a observa că așa stau lucrurile.
Pe de-o parte, liberalismul românesc apare fragmentat ciudat între penelismul sălbăticit de împrumuturi mai puțin onorabile și ALDE-ismul în varianta de adjuvant la puterea exagerată a PSD. În aceste condiții, cu aportul fatal al unor lideri nevolnici, PNL și-a demonstrat căderea, cu prisosință, în două runde electorale pierdute sângeros, iar ALDE, deși a calculat pragmatic bine accesul la putere, nu oferă încă o plajă atractivă pentru liberalismul autentic, din poziția pe care o are lângă un PSD autoflagelant. Așadar, liberalismul românesc de început de an 2017 este, practic, lipsit de ofertă și măcinat de incoerență politică.
Pe de altă parte, PSD, cu aportul distructiv al liderului Liviu Dragnea – care a reușit să strice toată munca politică social-democrată din ultimele șase luni, în doar câteva zile, cu efect pe termen lung -, a intrat într-o alunecare periculoasă, îndepărtându-și atât parte lucidă din electorat, cât și membri de partid altfel loiali. S-au încercat explicații referitoare la gafa incredibilă cu ordonanța de modificare a codului penal și a codului de procedură penală, dar niciuna serioasă nu stă în picioare. Dimensiunile greșelii sunt atât de mari, încât nu există o logică politică care să-i determine vreun sens. Cât de greu va plăti PSD această gafă, vom vedea. Deocamdată, din declarațiile incredibile ale grupului Dragnea și sateliții reiese doar o doză mare de inconștiență. Grupul despre care vorbesc pare să nu înțeleagă că sprijinul aproape fără condiții al electoratului mai puțin educat nu va mai fi suficient în viitoarele bătălii, iar faptul că a ieșit la iveală o fisură internă între interesele și metodele unor grupuri interne ale PSD este extrem de periculos. Nota bene: o eroare de decizie obișnuită – o taxă în plus sau chiar neonorarea unei promisiuni electorale – poate fi stinsă, ca impact, în trei ani de mandat, dar evenimente ca cele de săptămâna trecută nu vor fi șterse din memoria colectivă foarte multă vreme, ceea ce înseamnă că PSD va trebui să aibă un comportament impecabil de acum încolo – ceea ce m-ar mira peste măsură!
Așadar, social-democrația și liberalismul românești sunt, în acest moment, deloc atractive politic. Dacă așezăm peste această situație și contextul politic, economic și social regional și european, avem create premisele ca atractivitatea să vină dintr-o zonă, cum spuneam, excentrică. Zona excentrică, nu numai în România, pentru că Europa se confruntă cu acest necaz de mai multă vreme, este naționalismul radical, care, în lipsa unei politici echilibrate din partea partidelor mai centrate (dacă le putem spune așa, ușor în barbarism), are toate armele necesare pentru a se dezvolta în masă.
Gradul ridicat de nemulțumire față de viața de zi cu zi, față de presiunile unei lumi bulversate de imigrație și tensiuni regionale fără soluție, combinat cu slăbiciunile evidente ale unei Uniuni Europene care pare să fi eșuat politic și economic în bună parte, oferă teren fertil formațiunilor care promovează radicalismul decizional, izolaționismul în granițele teritoriale, îngrădirea multor libertăți să le spunem „comunitare”, adică extremei drepte.
O știre extrem de proaspătă anunța ieri că PRU, scuturat bine și de slaba prestație din alegeri, și de tensiunile interne care se doresc rezolvate rapid chiar prin „execuții” de lideri, a bătut palma de unificare cu Forța Națională, formațiune mai puțin guralivă intern, deocamdată, dar care face parte deja din celebrul grup Europa Națiunilor și Libertății, din Parlamentul European, grup al cărui lider este din ce în ce mai puternica Marine Le Pen, dar care are și un vicepreședinte român, pe europarlamentarul Laurențiu Rebega.
Așadar, în timp ce deja prăfuitele (prin proprie voință) partide social-democrate și liberale muncesc la propria încremenire, valul naționalist din România începe să strângă rândurile, fără prea mult zgomot dar destul de eficient și cu bătaie lungă în timp. Dacă acest val va găsi lideri carismatici, solid educați, drumul către inima unui electorat român cu viața terfelită de clasa politică ce a alternat partide la putere până acum va fi extrem de scurt.
Va fi bine? Va fi rău? Vom trăi și vom vedea.
