Nebunia alegerilor prezidențiale din acest an a început. Avem 14 candidați, doi importanți și în logica electorală, vreo trei spărgători de castroane și o codiță de cometă politică plină de licurici. Nu ne-a lăsat firea de români cu viscere tulburate să ridicăm doar două candidaturi, pe stânga și pe dreapta, în folosul tuturor, dar mai ales pentru limpezirea României răvășite.
Vom trece, e drept, și peste asta, peste aceste alegeri care, în ciuda mizei uriașe – totalitarism sau democrație europeană -, sunt la cheremul unui electorat complet derutat, departe de a alege în cunoștință de cauză, un electorat supus, cel puțin în ultima jumătate de an, unor presiuni demne de tehnicile psihiatrice perverse de distrugere a minților sănătoase.
În acest moment, electoratul român, în partea sa mai consistentă, este locuitor al unui sistem entropic în creștere vertiginoasă. Să-l voteze pe cel roșu, manipulator, golănaș, scribuț mimetic, controlat de doritorii de putere absolută? Să-l voteze pe edilul de Sibiu, prea repede cățărat pe tulpina liberală și uluitor de repede aruncat într-o cursă ce apare puțin dezechilibrată, neamț peste nația latino-slavă? Să nu meargă la vot? Să aleagă pierderea votului, prin oferirea lui celor fără de șansă, în frunte cu femeia-minune din cârca marinarului pus pe glume electorale etern?
O stare preelectorală de mai mare tristețea, de mai mare jena! Trist și jenant este și faptul că, după un sfert de secol de la minima desprindere de comunism, atât politicienii români, cât și alegătorii, în periculoasă majoritate, tot visând la comunism gândesc, indiferent cum numesc asta. „Păi, ce să facem? Asta-i țara, n-avem de unde să alegem!”. „Lasă, domnule, că oricum toți sunt o apă și-un pământ!”. Ori, mult mai sinistru: „Ce să ne mai complicăm, frate? Să preia ăștia tot și să fie o ordine, că nu se mai poate!”.
Așadar, în ticăloșia manipulării în care trăim, am ajuns o nație de oameni care vor revenirea jugului, în speranța că o țară de robi este o țară liniștită. Scurtă memorie avem.
