Pe Victor Ponta nu-l poți desprinde de sforile Puterii nici dacă scoți în drum 90 la sută din populația României.
Are acest individ o asemenea încărcare cu halucinogenul tras din visul conducerii eterne, conducătorului suprem, partidului unic, totului-care-i-se-cuvine-pe-veci, încât nimeni nu mai poate face ceva pentru el. Oricum, nu cred să existe o clinică specializată în dezintoxicare, care să fie capabilă să scoată din sângele năucului nostru prim ministru credința profundă că el este buricul pământului românesc, alfa și omega de Dâmbovița.
Sunt atât de multe gesturile hilare, infantile, absurde, nevrotice, vindicative pe care le-a făcut Victor Ponta, încât este inutilă încercarea de a le cuantifica integral. Ultimul său gest, desantat în masa românească prin intermediul rețelelor de socializare – modă debilă a conducătorilor în viață ai României – este atât de penibil, încât aproape poți pierde doza uriașă de cinism și lipsă de bun simț față de români.
Victor Ponta a anunțat pe Net că se retrage din fruntea partidului pe care îl conduce, Partidul Social Democrat, pentru a nu-i afecta imaginea în timpul în care este anchetat pentru tot felul de posibile „golănii cu acte și bani”. Așadar, lui Victor Ponta i se rupe sufletul, vezi Doamne!, de imaginea partidului, și se dă deoparte, dar îl doare sub turul pantalonilor de România și de cetățenii români, de imaginea României și a cetățenilor care l-au proptit în fruntea țării, refuzând să se retragă și din funcția de prim ministru – așa cum ar face orice politician întreg și cinstit din lumea asta, dacă ar fi în situația lui Victor Ponta.
Dar, așa cum a făcut și cu zbughitul la Dubai după ditamai eșecul, așa cum a pus dinții și ghearele pe partid, rămânând la conducere chiar și după ce a ratat politic, așa se ține și de guvern, ba aici cred că și-a pus și venele în legătură cu rețeaua de putere a executivului.
Sincer, din punct de vedere psihologic, cu determinații politice, Victor Ponta poate fi înțeles. Ieșirea sa din zona puterii, odată cu ieșirea sa din fruntea PSD, ar însemna intrarea pe un tobogan neiertător al intrării în zona cvasi-anonimă a jocului puterii politice în România. Nu puțini sunt cei care, chiar apropiați fiindu-i, abia așteaptă să-i plătească polițe grele, pentru trimiteri la periferie, pentru îndepărtări din zona puterii, pentru externalizări electorale. Dar faptul că-i putem înțelege spaima, nu înseamnă că îi putem înțelege și lașitatea politică sau lipsa de onoare în fața situațiilor delicate, care implică decizii de politician întreg. Nu ar fi normal să acceptăm așa ceva, pentru binele necăjitei noastre democrații.
