Românii pot fi puși la un index al nefericirii, pentru multe din faptele unor cetățeni înghiontiți de lăcomie importantă, analfabetism prin nepăsare sau ușurința uluitoare cu care tratează alegerea conducătorilor. Acest index este, în fapt, subiect nesfârșit de discuții și provocări, de la intimitatea familiei, la spațiul public în toate formele sale. De un singur lucru nu pot fi acuzați românii: de lipsa visurilor, a țintelor de un optimism care zăpăcește.
Pornind de la construirea unor imagini idilice ale spațiului românesc – și fizic, și spiritual -, un spațiu care ar fi buricul lumii civilizate, izvorul marilor istorii, esență de credință și forță creatoare, românii ajung inclusiv să hrănească scenarii prevestitoare de o resurecție a unei puteri de luat în seamă – putere greu de găsit, totuși, într-un trecut mai degrabă lent și apatic.
Cel mai recent studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), împreună cu revista Sinteza, încearcă să descopere dacă românii sunt dispuși să creadă într-un „proiect pentru România”, într-o strategie globală care să definească viitorul țării. Rezultatele studiului sunt în măsură să scoată la iveală un optimism incredibil, dar și o acumulare de speranță oarecum suspectă, dacă luăm în considerare pesimismul individual demonstrat de suficient de multe ori.
Așa se face că nouă din zece români consideră că România are nevoie de un proiect de țară, iar un astfel de proiect are acum cele mai bune șanse de promovare. Să fie acest optimism rebel rezultatul ultimei confruntări electorale, cea pentru alegerea președintelui României? Cred românii că momentul noiembrie 2014 a însemnat mai mult decât o bătălie politică cu surprize notabile și acest moment e doar un punct de repornire a societății românești înspre lumea civilizată? Așa pare să se arate lucrurile.
Dincolo de visul frumos al recâștigării demnității naționale, printr-un drum nou, problema fundamentală rămâne de un cenușiu trist: cine să facă această strategie generală și generoasă de viitor? Un guvern care emite excesiv perle ale incapacității? Un parlament inert? Sondajul spune că președintele ar putea face asta, el fiind primul pe lista celor care cred în acest demers. Poate președintele să coaguleze structuri largi în elaborarea unei strategii de țară? Teoria ar spune că da, experiența românească spune că e puțin probabil. Rămâne un vis de supraviețuire sau există șansa unei noi surprize pozitive? Nu știm.
