Se întâmpla acum 39 de ani, la început de septembrie… La puțină vreme de la promovarea în primul eșalon valoric, și după o victorie acasă, 4-1 cu FC Bacău, Corvinul ocupa locul 1 în clasament! Prilej pentru cronicar de a-și da drumul la visuri și… vise. Așa a apărut însemnarea cu titlul de mai sus.
Textul regăsit într-o pagină îngălbenită de trecerea vremii: „Iată, un fapt cu adevărat remarcabil în acest început de toamnă fotbalistică: Corvinul lider! Și, nu orice Corvinul, ci echipa Hunedoarei, a hunedorenilor get-beget! Sâmbătă, când a devenit lider, ca o predestinație, Corvinul a avut în teren 10 hunedoreni – Nicșa, Gălan, Andone, Rednic, Petcu, Klein, Gabor, Văetuș, Dubinciuc și Bogdan (nu hunedorean, dar consacrat la Corvinul, de unde a jucat și la Națională). Faptul nu este doar remarcabil, ci chiar o performanță; o performanţă a Hunedoarei pentru sine, un câştig în disputa cu tradiția acestui oraș producător tradițional și de fotbaliști, care însă nu au ajuns la această realizare: alcătuirea unei echipe de A – lideră de clasament! Pentru prima dată în istoria de peste 50 de existenţă a fotbalului în preajma flăcărilor nestinse ce plămădesc metalul! Lider chiar numai pentru o săptămână, dar încă nu se știe ce va fi mai departe, însă faptul nu trebuie trecut cu vederea. Dimpotrivă! Trebuie evidenţiat – ceea ce facem în aceste rânduri -, pentru că istoria, statistica oricum îl vor eterniza. Și, revenim la valoarea acestei realizări, subliniind din nou că poziția de lider a fost o izbândă a fotbaliştilor strict hunedoreni, ca beneficiari ai unor condiţii de muncă şi pregătire deosebite. De la asigurarea resurselor umane – ca rodnicie a muncii lui nea Mitică Pătrașcu -, a bazei materiale, prin marea dragoste și pasiunea oamenilor combinatului siderurgic, ai Hunedoarei industriale şi sociale, cu sprijinul conducerilor de la toate nivelele municipiului. Apoi, și foarte important, beneficiară a unei conduceri tehnice competente, de demnă probitate profesională, alimentată de mari ambiți personale și pasiune arzătoare pentru fotbal, sugerate chiar de titlul cărții sale aflată sub tipar – Fotbal cu pâine. Autor-Mircea Lucescu. Iată ce înseamnă Corvinul lider: cele de mai sus fără pretenţia de a fi spus totul despre această performanţă”. Corvinul nu a rămas lider, dar așa a început înălţarea sa spre performanţă. În anul următor se bătea pentru titlul de campioană. Și-mi amintesc cum, după un meci pierdut la Jiul, cu 0-1 prin minutul 83, Lucescu spunea că așa a pierdut titlul… Erau de față și Cornel Dinu, venit la Petroșani ca observator din partea echipei Dinamo, unde își… făcea mâna și ochiul pentru a deveni antrenor secund, și Ion Părcălab, întors din Franţa, de la Olimpique Nimes, aflat în căutare de echipă, și chiar trecuse și pe la Jiul ca antrenor… Iar Dinu, încă adversar înrăit al lui Lucescu, a recunoscut că e cam greu de câștigat la Petroșani… Corvinul însă a ocupat locul 3, după Dinamo și Craiova, a jucat în Cupa UEFA, iar meciul Corvinul – FK Sarajevo, 4-4 , a fost cel mai bun meci al anului 1982 în România!




