-1.6 C
Deva
duminică, ianuarie 19, 2025

Cuvinte Libere. Amintiri… UITAREA LA ROMÂNI- VIRTUTE SAU DEFECT ?

Se povestește că noi, românii, am fi ai naibii de înzestrați cu îsușiri, calități și virtuți ce ne-ar plasa undeva sus de tot, spre vârful umanismului. Asta, dacă am lua de bune și am vorbi  aici despre  cele ideale, idealizate și venerate ipocrit de poeți și politicieni, deopotrivă.  Primii din buna lor credință că așa ar trebui, ultimii, ca ultimi oameni cum se află azi în ochii alegătorilor, dintr-o nerușinată ipocrizie  cu care vor și reușesc să cerșească voturi. În realitatea contemporană și globală, românii reușesc să-și materializeze și să evidențieze, cu foarte rare excepții, care  confirmă regula, doar predispoziții negative față de muncă, învățătură, cinste, rușine, bun-simț…  Iar la vedere, cu expunere spre lumea largă, par a se  afișa doar ca leneși, mincinoși, și, judecând după volumul, energia și agenda publică  privind  justiția și starea  penală a românilor, am fi o țară de hoți. La acestea îmi permit să adaug o altă foarte importantă defecțiune care ne definește: uitarea! Da, uităm repede, pe lângă că învățm greu și rău ceva util și demn, avem și marea calitate de a uita foarte repede. Mai ales ceea ce trebuie ținut minte pentru a nu mai repeta.

Iată. Ne burzuluim iute și  acru la tot ce face  puterea aleasă  legal, cu votul celor care  au fost la urne pentru a-și alege ce li s-a prous de către un singur partid. Și nu e vina lui că a propus, ci e vina celor care nu au catadicsit să propună ceva, ofensând chiar presupusul electorat   propriu. Dar uităm că starea României de azi se datorează altor  politicieni, altor puteri succesive, alese, care au  transformat-o în colonie financiară a Europei și nu numai a Europei… Dar nimeni nu a ieșit în stradă să-i alunge cu pietre pe cei care chiar au furat România și au dus-o acasă, o parte, iar cea mai mare parte au exportat-o, au vândut-o, mai mult  au dat-o pe gratis. Uităm că  toate relele ni se trag de la niște unii, care azi mai au tupeu să vină la televizor să ne învețe democrație. Am uitat cu totul că Petre Roman nu a prezentat nici până azi contractul său cu Europa privind lichidarea industriei carbonifere și a siderurgiei. Am uitat de primarul liberal al Capitalei, Crin Halaicu, care după doar un mandat și-a ridicat un domeniu împrejmuit mai mare decât rezidența Ewing din serialul american Dallas, dar nimeni nu l-a întrebat nimic. Am uitat de  Adrian Năstase, despre care  unii spun și azi că a condus cea mai bună guvernare. Poate da, în privința  accederii în UE, dar a distrus    Petromidia,  Combinatul siderurgic Galați, apoi cel hunedorean, petrolul și gazele, plus industria grea din Capitală. A făcut ceva pușcărie pentru niște termopane și bideuri chinezești, pe o sentință hilară, ceva de genul: tot a furat el ceva! Ați uitat de Miron Mitrea, care a recunoscut că i-a dat jumate din ce a furat lui Băsescu, dar tot a făcut și puțină pușcărie, de ochii lumi, și acum e bine merci. De Dan Ioan Popescu, care semna  contractele cu Gazzprom numai în noiembrie târziu, pentru ca bucureștenii înghețați să accepte  prețul umflat din care-și trăgea ministrul comisioane…  A fost uitată apocalipsa provocată de Gheotghe Flutur în  crescătoriile avicole,  sub pretextul unei gripe aviare, pentru ca  golul alimentar să fie umplut cu puii injectați și înghețați aduși de fratele lui Băsescu  în depozitele de la Constanța.  Sau  afacerile  lui Adriean Videanu, care a privatizat Marmura Simeria și zăcămintele din munții Carașului, al cărui dosar a fost „uitat” în sertar de niște procurori și judecători, care azi  sunt apărați de mulțimi manipulate. Ați uitat de Viorel Hrebenciuc, care și-a băgat copilul superdotat, cadru universitar la ASE, în pușcărie  pentru afacerile lui vroase…  De Victor Ciorbea  și spaimele lui de minerit, inventând șomajul cu plată anticipată și lichidând  ferme de porci și vite,  pentru  adâncirea crizei de alimente din producție autohtonă. În semn de recunoștință este avocatul poporului, în loc de… condamnatul poporului… De Vasile Blaga, care umbla cu sacul de bani în portbagajul mașinii… De  Sorin Pantiș care a vândut Romtelecomul grecilor de la OTE, iar aceștia l-au revândut nemților  Telekom, care azi ne sfidează ca operator  dominant pe piață. A  făcut ceva pușcărie pe un dosar ICA, fals, în care au  fost condamnați oameni nevinovați…  De Traian Băsescu,  micimanul care a lichidat a șasea flotă maritimă a lumii, azi moșier, proprietar de case  și… democrat cu tupeu  care ne spune cum manipula el mersul justiției, cu Codruța lui. Că de fapt el l-a inventat pe Daniel Morar, l-a luat de la Cluj, unde ticluise un dosar gras împotriva colegului său de parid, Liviu Ciupe. Care ulterior a câștigat  la CEDO, iar noi am plătit miliardul pentru mânăria lui Morar. La…  catedra căruia și-a  făcut mâna Laura Codruța Koveși, pentru care plâng cei care nu s-au  revoltat când România era furată la lumina zilei, sub paza  organelor de ordine. Așa bine și-a făcut treaba, că s-a molipsit și ea de boala… prezidențială, a caselor peste case, vreo trei taman în America. Și va fi procuror șef al Europei. Pe semne, au și ei nevoie pe-acolo de justiție… ca-n România.

Era OK să furi. Nimeni nu protesta. Să înțelegem, deci, că disperarea procurorilor și judecătorilor  acoperiți, peste 500, care cheamă mase de manevră în stradă,  se datorează perspectivei că asemenea  furturi nu vor mai avea loc dacă  vor apărea legi noi ale justiției?! Că, altceva nu e de înțeles ! Dar uităm !

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/