Personal nu țin minte, oricum, copiii noștri și ai vecinilor din Aleea Patriei nu purtau cheia apartamentului legată la gât când se jucau în fața blocului, de aceea nu știu dacă povestea este reală, legendă ori propagandă. Știu însă că acolo, în praful aleii sau pe băncile din fața scărilor de bloc mulți copii se adunau roi în jurul… micului erou posesor al unui exemplar din revista franceză Pif. Pif-Gadget, pe numele său complet, a fost un fenomen extraordinar, o portiță, un ochi de fereastră spre o lume despre care numai din relatări orale și vorbe șoptite scăpau frânturi din întâmplare în urechile preadolescenților vremii. O lume, deși hulită de propaganda oficială, cu atât mai atrăgătoare și fascinantă. Iar Pif, a ajuns pe căi oficiale în acea Românie zgârcită cu vești din restul lumii, pentru că venea sub oblăduirea comuniștilor francezi, mult mai… comuniști decât tot așa-zisul comunism românesc, și a fost, pentru generațiile 70-80- ba chiar și mai încoace, dar nu cu boom-ul anilor dintâi, când se tipărea în tiraje de un milion de exmplare- un fel de far cu o lumină scânteitoare care aprindea imaginația copiilor. Deși în România ajungeau doar vreo 11000 de exemplare, nu toate cu gadgeturile din ambalajul de țiplă, care cam dispăreau, și ți spunea că așa au sosit, însă ele apăreau după o vreme pe piața neagră la prețuri pipărate. Mai apoi se tipăreau chiar la București, îndeosebi cele din serialul Rahan, care mai întâi erau episoade în Pif, apoi publicație de sine, cu copertă cartonată lucioasă, dar cele tipărite la București nu erau de calitatea celor originale din Franța. Pif era, în fața blocului, sau chiar în clasă, la școală, un fel de valută forte, se difuza pe piața neagră a copiilor, la schimb cu mașinuțe de fier, cu alte rarități ale acelei copilării. De aceea, chiar tirajele reduse difuzate în România ajungeau să fie citite, cunoscute pe scară largă, putându-se spune că Pif a fost ca o biblie a câtorva generații de copii, adolescenți, azi adulți nostalgici ai acelor încercări febrile de a intra în posesia a cât mai multor exemplare, eventual a unei colecții.
Cu mențiunea că un abonament anual la Pif era o reușită de invidiat a celui care, fie avea o relație solidă la Poștă, fie era un favorit al soartei, de a se fi abonat în termenul-limită pe o listă foarte scurtă, trebuie acceptat adevărul că fenomenul a constituit și un extraordinar prilej de învățare a francezei, de deschidere nu doar a ochilor în fața benzilor desenate ori a faptelor nemaipomenite ale lui Rahan, dar și de aerisit creieri de copii, de deschis minți către alte orizonturi. Pe mulți dintre copiii aceia îi reîntâlnesc în adulții de azi, ca părinți ai unor mici mânuitori cvasiprofesioniști ai smartphone-lor, de mii de ori mai multe decât Pif-urile. Și, ca orice bătrân circumspect, mă întreb: la rândul lor, generațiile de azi- ale calculatoarelor, internetului și acestor atotstăpânitoare smartphone cum vor arăta, ce vor fi, cât vor fi de pregătite și luminate pentru a lansa noi și fermecătoare atracții copiilor lor?! Cititorii de Pif sunt creatorii minunilor de azi. Sigur, vi se pare exagerat ce spun, dar gândiți-vă bine… Oamenii din rețeaua IT fac parte din generațiile foștilor copii fascinați de Pif !