Aș vrea să plagiez, că tot e epidemie în România, ceva din poezia de tinerețe a lui Mircea Dinescu, „Sunt tânăr, Doamnă”. Dar vârsta nu-mi permite. Voi reproduce totuși câteva versuri cu care, la vârsta aceea, poetul a iscat o… revoluție în Literatura Română. La vremea când Ștefan Bănulescu, fratele prietenului nostru Mihai Bănuleascu, de numele căruia se leagă înrădăcinarea Gimnasticii de Glorie la poalele Cetății- pe care discipolii săi o… dezrădăcinează-, îl lansa pe Mircea Dinescu în paginile revistei Luceafărul. Revoluție care, ca orice revoluție, a deranjat dar a și îmbogățit lirica autohtonă.
Și voi alege ultimele două strofe, care anunță parcă o nostalgie chinuitoare că tinerețea trece: Sunt tânăr, Doamnă, încă aripile mă ţin/chiar de ating pământul pe-aproape cu genunchii,/această putrezire mă-mbată ca un vin/căci simt curgând prin dânsa bunicile şi unchii.//Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred,/oricât mi-ai spune, timpul nu-şi ascute gheara/deşi arcaşii ceţii spre mine îşi reped/săgeţile vestirii, sunt tânăr. Bună seara!
Ca un făcut, poate datorat tocmai vârstei, Iubirea mea nu înflorește primăvara, cum ar fi firesc. Pentru că, nu-i așa ?, Iubrea este chiar o floare, poate cea mai aleasă și mai prețioasă dintre toate florile pământului. Iar floarea mea, împotriva mersului naturii, este floare de toamnă… Târzie…
Sunt bătrân, Doamnă! Dar tot iubesc! Mai iubesc. Mai pot iubi. Sunt încă în stare, cel puțin sentimental, dacă nu și fizic, să mai iubesc. Așa cum în tinerețe mă simțeam bine iubind, îmi cade bine și acum, la bătrâneți aproape adânci, să spun: Iubesc! Femeia. Iubesc! Copiii- ai mei, dar mi se încălzește sufletul, inima obosită la vederea oricărui copil vesel, râzând, și mi se oprește în fața copiilor necăjiți. Iubesc! Nepoatele- cu iluzia că voi apuca să le văd femei, doamne distinse… Iubesc! Viața-așa cum e ea, cum ne e dată! Cum mai mult ne-o facem noi înșine grea și urâtă. Fiindcă suntem instruiți, obligați să acceptăm să ni se toarne cu tolcerul în urechi, precum cucuta, și-n fața ochilor, ura și ipocrizia, minciuna și înstrăinarea.
Dar, tot mai iubesc, te mai iubesc, Doamnă!
Cuvinte Libere. IUBIREA- O FLOARE DE TOAMNĂ! TÂRZIE…
