Ca vechi fan, dar nu fan ca huliganii stadioanelor de fotbal de pe vremea când aveam chiar și fotbalul ăla prost, de dinaintea pandemiei care, celor pe care nu i-a omorât le va provoca psihoze, căderi psihice, anxietăți ireversibile înainte de a umbla pe pereți, de nebuni ce vor fi, dar fan împătimit al serialului- de cea mai joasă calitate umană, produs undeva în lume, adică în România, unde altundeva?!-Las Fierbinți, vă reamintesc că este fresca aproape fotografică a prostiei românești. Prostia, ca stemă-emblemă a patriei! Nu am talentul să o desenez/pictez, dar orice artist oricât de talentat nu ar reuși o operă mai elocventă decât serialul care dezvăluie cea mai cruntă pandemie care a cotropit vreodată acest pământ generos, bogat, răbdător de vreo 2000 de ani, dăruit de Dumnezeu unor nevrednici – prostia atotcuprinzătoare! Inclusiv a celor mai selecte și ascuțite minți, elite, chiar geniale fiind, dar sufocate, asimilate, rumegate și înghitite de prostia majoritară.
Acolo, în Las Fierbinți, comunitate cvasireală, nu doar imaginară drept creație satirico-ironică a beteșugurilor fundamentale, dacă nu chiar fundamentaliste ale societății românești, nu doar actuale, ci și existenței sale milenare: minciuna, lenea, șmecheria, înșelăciunea, hoția conduc comunitatea! Lipsește doar crima și am revedea Miorița – epopeea neamului- într-o interpretare modernă, ridicată la un nivel mai înalt de… decădere umană. Bețivul satului, Celentano, meseriaș ratat, fușer de ocazie la prostit consătenii, ar fi intelectualul rafinat al comunității. La o adunare de imbecilizare globală a suflării așezării, de către un așa-zis vindecător în masă, care vindea, în cârdășie cu hoțul localității, Ardiles, și cu leneșul Firicel, trăitor de pe urma ajutoarelor sociale de la stat pentru copiii făcuți de nevastă-sa cu prieteni ai săi, admirator declarat al bețivului… intelectual, vindeau cu 50 de lei așchii din pretinsa cruce de lemn a pătimirii lui Isus. Așchii care îi vindecau prin frecare la locul suferinței pe amărășteni. Și, i-a cerut excrocului vindecător să-i vindece pe cei prezenți, tot satul, de prostie. Iar cei din sală l-au gonit de i-au zburat fulgii bietului bețiv și meseriaș eșuat Celentano.
Scena mi-a amintit că prin anii 90 România era bântuită de asemenea vindecători, autohtoni, dar și… vecini de prin Estul nostru apropiat și fratern… Care păreau mai deștepți ca noi, băștinașii, din moment ce aici își găseau clientelă și vad de proști cu duiumul. E suficient să ne reamintim că la Casa de Cultură Deva a făcut, zile în șir, săli pline de disperați să fie vindecați global, câte 600 deodată, de marele vindecător Leonrdo… Nume de scenă…
Nici atunci, nici azi nu avem spitale. Deși… construim mereu clădiri de spitale… Mai cu seamă în campaniile electorale… De aceea rămânem cu cele vechi, virusate, focare de infecții, dar abia așa foarte bune de făcut afaceri pe seama sănătății. Oare ce afaceri ar fi imaginat primarul din Las Fierbinți, Vasile, otreapa șefă a comunității, dacă ar fi avut și un spital în localitate?! Oare i-ar fi egalat pe… afaceriștii cu sănătatea agățați ciorchine de Spitalul Județean de Urgență Deva?! Mai bănos la vreme de pandemie, decât la vremea bolilor de… rând! Bănos pentru șefii județului! Niște Vasile…
